SARBATOAREA CRACIUNULUI

TainaCrăciunului ne cere să regăsim cu insistenţă în credinţă chipul adevărat al inimii noastre. Nu putem celebra bucuria naşterii lui Isus fără să preţuim curajul de a ne teme şi să acceptăm că, în drumul către Steaua care luminează la Betleem, nu putem pleca făcând calcule. Numai în felul acesta vom pătrunde Taina lui Dumnezeu.
Isus, Cel aşezat în sărăcia şi neputinţa ieslei de la Viflaim, ne cheamă iarăşi să fim asemenea Lui: abandonaţi Cerului, dispuşi să-L adorăm aşa cum vine spre noi, în simplitate şi smerenie. Şi chiar dacă ne vom recunoaşte sărăcia sufletului, această sărăcie interioară îi va oferi lui Dumnezeu libertatea de a construi, cu noi şi în noi, mântuirea Sa minunată. Vom fi exact ca păstorii care, în simplitatea şi nevred-nicia lor interioară, au fost primii care s-au bucurat de Dumnezeu, L-au contemplat şi L-au vestit.Inchinându-ne lui Isus cel pus în iesle, s-o rugăm pe Maica sfântă să ne conducă inimile spre El. Inima Ei de Mamă este pururi deschisă să poată deveni limanul nostru. Să alergăm la Viflaim, să ne grăbim să intrăm în faţa Domnului şi să ne facem micuţi! Vom intra fără greutate, prin Maica Fecioară, alături de sfântul şi dreptul Iosif. Nu Vă fie frică! Rugaţi-Vă pentru cei care Vi se împotrivesc şi pentru adevărata schimbare a inimii, singura ce poate transforma recesiunea morală a lumii. Taina Crucii, spre care Domnul vine, este lumina lină care face ca suferinţele noastre să devină bucurie dumnezeiască.
Sufletul nostru să fie aşadar steaua care anunţă că Dumnezeu este TOTUL.
Să-I cântăm dimpreună cu îngerii „Mărire întru cele de sus şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire” (Luca 2,14) cu adevărată smerenie şi iubire. Vestea buna a nasterii Domnului au adus-o si copii din parohia noastra prin colinde si prezentarea unei scenete care ne-a introdus in atmosfera acelor vremuri,facandu-ne sa constientizam inca o data importanta acestei mari sarbatori.
În pace cu Dumnezeu nu vom putea semăna decât pace. Rodul nostru va fi astfel mărirea veşniciei!
Vă uram tuturor din suflet: Sărbători sfinte, iar Naşterea Domnului şi Noul An 2011 să le petreceţi în Cristos, cu bucurie şi pace!

18 decembrie, colindat

In zilele de sâmbătă si duminică, 18 resp. 19. dec. 2010, în prezența Preasfințitului Vasile, episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore, s-a desfășurat în Catedrala Sf. Treime din Blaj cea de-a doua Ediției a Concertului de colinde de Crăciun, concert susținut de grupuri de colindători din protopopiatele și parohiile Arhieparhiei Greco-Catolice de Alba Iulia si Făgăraș: Sinca Veche, Dumbrăveni, Ocna Mureș, Blaj, Sibiu, Râciu, Tg. Mureș, Cenade, Iernut, Mihalț, Cetatea de Baltă, Lunca Târnavei și Sântămărie (AB).

Sectiunea video

Se-apropie Crăciunul

Solemnitatea Naşterii lui Cristos , Dumnezeu - făcut om pentru mântuirrea noastră , ne dă ocazia să gustăm pacea divină.

În Pruncul din Betleem găsim pacea pe care o doreşte inima noastră , lumina de care are nevoie inima noastră, curajul pe care îl caută voinţa noastră .

În momentul în care îl primim pe Fiul lui Dumnezeu , toate aceste daruri se revarsă în viaţa noastră.

Sărbătoarea Naşterii Mântuitorului să ne deschidă întreaga fiinţă spre Dumnezeu , lăsându-se căşăuzită de Cel ce singur este lumina şi curajul nostru, pacea şi mântuirea noastră .

Să aveţi parte de un Sfânt Crăciun binecuvântat de Domnul !

Exerciţii spirituale

Sămbătă 11 şi duminică 12 octombrie , la Biserica Buna Vestire din Protopopiatul Tg Mureş , s-au desfăşurat exerciţiile spirituale pregătite de părintele Florin Gatea, protopop de Sebeș și consilier mitropolitan.

Numeroasa asistenţă a fost introdusă în problematica dedicată Familiei creștine și Sfintei Taine a Cununiei , printr-o abordare accesibilă tuturor vârstelor.

Binecuvântarea Euharistică din seara de duminică a reprezentat punctul culminant al exerciţiilor spirituale, reamintind tuturor importanţa prezenţei lui Isus în vieţile oamenilor.


Concertul de colinde susţinut de tinerii parohiei a reprezentat un moment de readucere în actualitate a colindelor trecutului , realizând , ca un arc peste timp , legătura spre un viitor plin de speranţă al bisericii noastre.

Artizanii Marii Uniri

În literatura de specialitate actul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 este considerat certificatul de naştere al României moderne. La producerea lui au contribuit deopotrivã forţe progresiste din domeniile politicului, socialului, culturii şi religiei. Ca instituţie moralã, Biserica a contribuit decisiv la “plinirea vremii”.

Dorinţa ardelenilor de a se uni cu patria mamã a fost secularã, în condiţiile în care, deşi majoritari pe pãmântul transilvan, românii au fost consideraţi minoritari şi oropsiţi de toate guvernãrile austro-ungare. Nu-i de mirare în atari condiţii cã ideea uniaţiei i-a urmãrit pe tinerii studioşi ardeleni de cum începeau şcoala. Unul dintre ei, cu o traiectorie existenţialã de excepţie, a fost şi episcopul Iuliu Hossu, personalitate emblematicã sub aspectul moralitãţii, al credinţei în Hristos şi bisericã şi deopotrivã luptãtor neînfricat pentru fiinţa naţionalã şi identitatea românilor. Nãscut în Milaş, sat de câmpie ardelean, viitorul episcop are o genealogie extrem de lungã, în care personalitãţile ecleziastice au fost numeroase. Chiar acesta a fost şi motivul pentru care familia ar fi dorit sã-l îndrepte spre medicinã. Dar chemarea credinţei şi destinul au fãcut ca Iuliu Hossu sã îmbrãţişeze calea credinţei şi a adevãrului. Cum în Ardeal biserica dominantã era cea greco-catolicã, tânãrul ostaş al bisericii luptãtoare s-a dovedit un purtãtor de stindard al idealurilor unirii cu Roma. De precizat cã numele de familie al viitorului episcop a fost Lungu, dar, din cauza cerinţelor autoritãţilor, a fost nevoit sã accepte maghiarizarea lui în Hosszu. Prin bunica şi mama sa, episcopul a primit în vene sânge nobiliar de la familia Hossu de Mesteacãn şi Rãstoci. Dupã tatã, familia a dat, de asemenea, numeroşi preoţi rãspândiţi în tot Ardealul. NU puţini dintre ei au înclinat şi spre domeniul politicului, unii chiar fãcând concesiile necesare supravieţuirii spirituale într-un imperiu în care deznaţionalizarea era la ordinea zilei.

Apãrarea bisericii a fost o asumare permanentã a familiei Hossu. Pentru a reuşi, un antecesor al episcopului, protopopul Vasile Hossu, a devenit membru al Partidului Naţional Român. Astfel s-a reuşit menţinerea limbii române în liturghii şi şcolile confesionale româneşti. Un alt antecesor, episcopul Vasile, a şi militat pentru Biserica Românã Unitã şi pentru idealul unirii. Unchiul Viluc a fost cel care l-a îndreptat spre Colegiul Urbarian “De Propaganda Fide”. De acolo se întoarce “ucenic la Lugoj”, pentru a plãti, astfel, bursa primitã. Are astfel ocazia sã îl însoţeascã pe episcop în tot Ardealul, dar şi la întâlniri religioase internaţionale, acumulând o bogatã experienţã religioasã, politicã şi socialã.
Îi cunoaşte acum pe Iuliu Maniu din Bãdãcin, Alexandru Vaida Voievod din Olpret, Teodor Mihali din Dej, pe Ştefan Cicio Pop din Şigãu, pe dr. Petru Groza, stagiar în Lugoj şi alţi mari bãrbaţi care vor deveni piloni ai Marii Uniri. O altã experienţã este aceea de voluntar capelan în timpul rãzboiului. Acordã asistenţã spiritualã, medicalã şi socialã militarilor, vãduvelor de rãzboi şi orfanilor. Întors în ţarã de la Viena, dupã moartea episcopului Vasile de la Gherla, este propus de Vaida Voievod şi susţinut de Partidul Naţional ca episcop de Gherla. Cu toatã opoziţia “bãtrânilor”, a depus jurãmântul în faţa regelui Ungariei. Adoptã de la început vizitaţia canonicã în parohii, pregãtind poporul pentru marele act ce avea sã urmeze pe câmpia de la Alba Iulia. Numai jocul şanselor a fãcut sã nu devinã mitropolit la Arhieria Blajului. Îşi continuã însã lupta pentru marele ideal. La 1 Decembrie 1918, la restaurantul “Coroana” din Alba Iulia, îl va cunoaşte şi pe George Pop de Bãseşti, desemnat preşedinte al Marii Adunãri. Lui Iuliu Hossu i s-a dat sarcina sã prezinte rezoluţia Marii Adunãri Naţionale. A fost de faţã şi episcopul neunit Miron Cristea, care va face parte şi din delegaţia la Bucureşti, alãturi de Vasile Goldiş, Al. V. Voievod, Iuliu Hossu, George Pop de Bãseşti. În capitala României Mari au fost primiţi de Majestatea regalã şi de primul-ministru Ion I. C. Brãtianu. Probleme grele au trebuit rezolvate şi dupã unire. Reacţia ungurilor a fost vehementã. Unitãţi de secui au fãcut rãzmeriţe şi au împuşcat oameni nevinovaţi.
Zeci de preoţi şi enoriaşi au fost urmãriţi şi schingiuiţi. Au apãrut probleme şi fisuri şi între bisericã şi statul mãrit, şcolile confesionale trecând la stat, împreunã cu învãţãtorii şi averile lor. Biserica Unitã a fost deposedatã în acest fel de multe clejii şi pãduri. Adversitatea a fost puternicã şi din partea celor care împãrtãşeau ideologia comunisto-bolşevicã. Membru de drept în Marele Sfat Naţional Român, episcopul a participat la toate şedinţele acestuia, participând cu pasiune şi elocinţã la dezbateri. A contribuit la elaborarea Constituţiei României Mari, din 1923, în care stã scris “Biserica Creştinã Ortodoxã şi cea Greco-Catolicã sunt biserici româneşti”, deci biserici surori, aflate pe acelaşi picior de egalitate. Cã timpul a lucrat altfel în ce priveşte Biserica Greco-Catolicã Unitã cu Roma este altã poveste, care, din pãcate, se perpetueazã şi în zilele noastre. Iuliu Hossu s-a dovedit a fi vlãdicul tuturor, propovãduind mila creştineascã, credinţa, lucrarea cultural-patrioticã pentru conservarea valorilor naţionale. Chiar dacã nu a avut întotdeauna relaţiile cele mai cordiale cu Iuliu Maniu, episcopul Hossu i-a purtat o stimã deosebitã. Ideea care se desprinde dupã lectura cãrţii este cã episcopul Iuliu Hossu rãmâne una din personalitãţile proeminente ale Bisericii româneşti unite cu Roma, iar prin toatã viaţa sa a adus dovada cã România a avut personalitãţi remarcabile în momentele cheie ale istoriei. Una dintre ele a fost episcopul Unirii, Iuliu Hossu.

Valer Hossu - “Episcopul Iuliu - Sfântul Marii Uniri”,
Editura Napoca Star,
Cluj-Napoca, 2008

Iuliu Cardinal Hossu (n. 30 ianuarie 1885, Milaş, comitatul Bistriţa-Năsăud, d. 28 mai 1970, Bucureşti), a fost episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.

Alături de predecesorii săi, episcopul Iuliu Hossu a contribuit decisiv la unirea Transilvaniei cu ţara-mamă.

După terminarea primului război mondial, noua situaţie mondială favoriza formarea statelor naţionale. Prin urmare, românii din Transilvania, Banat şi Ungaria şi-au format organe politice proprii, aşteptând momentul prielnic înfăptuirii unirii politice cu România.

Audio: Interviu difuzat la Europa Liberă în 1970, cu puţin timp înainte de moartea Episcopului Iulian Hossu, aflat pe patul de suferinţă de la mânăstirea Căldăruşani.

La 1 decembrie 1918, la Alba Iulia, din încredinţarea Marelui Sfat al Naţiunii, noul episcop de Gherla, Iuliu Hossu, a vestit lumii Unirea tuturor românilor, prin citirea Declaraţiei de Unire.

"Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuieşte România Mare, una şi nedespărţită, rostind fericiţi toţi românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Ţara-Mamă, România. A biruit Dreptatea. Acesta-i ceasul dreptăţii lui Dumnezeu şi al răsplătirii Lui pentru suferinţele veacurilor purtate de un neam, cu credinţă în Dumnezeu şi cu nădejdea în dreptatea Lui", a spus Iuliu Cardinal Hossu.

"Pe cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi pe veci toţi fraţii români", a spus Iuliu Hossu după citirea declaraţiei.

În ziua următoare este ales în delegaţia celor patru membri, doi uniţi (Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voevod) şi doi ortodocşi (Miron Cristea, Vasile Goldiş) pentru a prezenta la Bucureşti, Regelui Ferdinand, hotărârile Adunării Naţionale. În calitate de senator de drept al României întregite, activitatea sa parlamentară a vizat probleme vitale ale ţării precum întărirea unităţii naţionale, apărarea integrităţii teritoriale, apărarea drepturilor şi libertăţilor Bisericii.

21 noiembrie Teiuş

După amiaza de 21 noiembrie , ne-a prilejuit deplasarea către Teiuş , într-un minunat decor de toamnă târzie.

Liturghia solemnă de la ora 17, celebrată de ÎPS Vasile Bizău, a fost urmată de părăstasul pentru cei doi tineri teiuşeni , Ciprian şi Andrei , dispăruţi într-un tragic accident, în urmă cu un an .

Tinerii din Teiuş , Tg.Mureş şi Blaj s-au reunit apoi la Casa de Cultură , unde au prezentat un program de colinde .

Frigul ce s-a lăsat odată cu amurgul , ne-a amintit că iarna e tot mai aproape...

14 noiembrie,prezentare de carte

In data de 14.11.2010 la biserica protopopială greco-catolică a avut loc prezentarea cărtii “Pagini din istoria orasului Tg. Mures si a Jud. Mureș” de către Academician Prof. Dr. Ovidiu V. Buțiu. Cartea este scrisă de către tatăl dânsului, Vasile Buțiu, delegat greco-catolic la Marea Unire din 1918, culegător de date istorice si de folclor, care s-a născut în comuna Solovăstru din Jud. Mureș, in 25.07.1902, într-o familie binecuvîntată de Dumnezeu cu unsprezece copiii. Școala elementară a urmat-o în satul natal, studiile sale fiind completate prin cele liceale la Tg Mureș si cele juridice la Cluj Napoca. De mic copil Vasile Butiu s-a format in spiritual dragostei de neam și de țară, al respectului adânc fata de istoria poporului roman si a creațiilor acestuia. Credincios greco-catolic și adevărat “Apostol al Neamului”, el a fost un susținător al originii noastre latine, un mare iubitor al folclorului mureșean si un vizionar al Marii Uniri a tuturor romanilor, viziune pe care a plătit-o în nenumărate rânduri prin repetate întemnițări.

In memoriile lăsate de Vasile Buțiu care cuprind: o monografie, 28 articole tipărite cat și un număr de 45 caiete cu date si evenimente istorice, reiese ca încă din primul ciclu al școlii primare, copii romani au fost educați în conștiința vechimii si importantei neamului nostru.

Cuprinsul cărții face un itinerar pornind de la atestarea arheologica a existentei poporului nostru in vatra mureșeană si Dacia antica, Daco-Romania in jud. Mureș, numele localității Tg Mureș si destinul sau, Transilvania si continuitatea daco-romana pana in epoca lui Iancu de Hunedoara, orașul Tg Mureș după prăbușirea lui M Viteazul, Comentarii privind revoluția lui Horea, Revoluția din 1948 in Tg Mureș, monumentele istorice romane din judetul Mures, anul 1918 anul împlinirii năzuințelor naționale în județul Mureș. Așa după cum reiese din opera sa, istoria neamului este viu urmărită în paginile scrise de Vasile Butiu. Biserica romaneasca de lemn de pe valea Muresului reflecta unitatea istorica a poporului român simbolizând geografia spirituală a neamului.

„Drept mărturie a acestui fenomen avem: bogăția de cărți bisericești ce au făcut o legătură permanenta intre Transilvania, Țara Românească și Moldova, stilul identic arhitectonic al constructiilor, al zugrăvelilor, al picturii, calendarul slujbelor, localizarea in cadrul natural poetic al naturii, cât și împodobirea florală a lor.”

Ca și concluzie considerăm a fi extrem de potrivite cuvintele Academicianului Prof. Dr. Ovidiu Butiu: „Aceasta carte, pentru care tatăl meu a adunat date o întreagă viata, a fost scrisa asa cum spunea el, pentru apostolii neamului romanesc, cu dorința ca ei sa propovăduiască mai departe adevărurile noastre naționale.”

30-31 Octombrie, Roma

În zilele de 30-31 octombrie 2010 patru membri ai Acţiunii Catolice din România, Bernadeta Farţade-Gabor (vicepreşedinte sector copii), Raluca Fernea (consilier național pentru sectorul copii), Ana Maria Cobzaru (consilier național pentru sectorul copii), Veronica Ilie (vicepreşedinte ASTRU Târgu Mureş), însoţiţi de asistentul spiritual naţional pentru sectorul copii al Acțiunii Catolice din România – Pr. Florin-Petru Sescu, au participat la Roma, în piaţa “San Pietro” şi Bazilica ”San Paolo”, la Întâlnirea copiilor şi adolescenţilor din Acţiunea Catolică cu Papa Benedict al XVI-lea


Prin bunăvoinţa lui Dumnezeu am avut ocazia să fac parte din delegaţia Acțiunii Catolice din România, care a onorat invitaţia Acţiunii Catolice din Italia pentru participarea la Întâlnirea copiilor şi adolescenţilor cu Sfântul Părinte. În cele 4 zile am descoperit Roma, acest muzeu în aer liber care te încântă pe plan spiritual dar îţi “distruge” picioarele, traversând centrul istoric dintr-un capăt în altul. Însă cel mai important moment a fost întâlnirea cu Sfântul Părinte Papa Benedict, căruia am avut ocazia să-i încredinţez prin rugăciune toate gândurile mele, de la doar câţiva metri depărtare, ca prin voia Tatălui ceresc ele să fie ascultate. Nu ştiu cum aş fi reacţionat în locul Anei la acel “baciamano”, salutul personal făcut către Sfântul Părinte. La întoarcere Ana nu mai avea glas, dar nici culoare, iar tremurul mâinilor ei m-au făcut să conştientizez, pentru o clipă, cât de mari sunt harurile pe care le-am primit. Datoria mea şi a noastră este să împărtăşim aceste haruri lumii şi să nu uităm că bucuria pe care o simţim în mângâierea spirituală trece dincolo de simpla voluptate a atingerii. Am avut marea bucurie să văd peste 100 de mii de tineri uniţi pentru un singur scop: să devenim mari împreună (diventiamo grandi insieme) şi să ajutăm la îndeplinirea misiunii Bisericii în societate. Am reuşit să evadez pentru scurt timp din cotidian şi să constat cu încântare, dar şi cu uimire că în zilele noastre, în care prioritar este “să placi lumii”, există atât de mulţi tineri care aleg să fie prieteni ai lui Cristos. Mulţumim din suflet membrilor Acţiunii Catolice din Italia care s-au îngrijit ca totul să fie perfect. Domnul să ne binecuvânteze pe toţi ! (Veronica Ilie)



Detalii

Articol ACRO

Album foto

Comunicarea se invata

Comunicarea se învață – curs de formare pentru tineri

În perioada 4-7 noiembrie 2010, la Centrul Caritas de la Sâniob, jud. Bihor s-a desfăşurat cursul de formare cu tema „Comunicarea se învață”. Această întâlnire a fost organizată și coordonată de sectorul tineri al Federaţiei Acțiunea Catolică din România (ACRO).

La acest curs au participat reprezentanţi din asociaţiile: Acţiunea Catolică “Sfântul Iosif” din Dieceza de Iaşi (AC Iaşi) şi din Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Blaj, Asociaţia Tineretului Român Unit  - ASTRU Cluj, ASTRU Eparhial Lugoj şi Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Oradea.

Invitaţii la acest curs de formare au fost Oana Tuduce, Preşedinte ACRO care a susținut o prezentare asupra elementelor unei comunicări eficiente şi  Mihai Floran, coordonator european al Mișcării Internaţionale a Studenților Catolici şi membru ASTRU Cluj, care a susținut o prezentare despre comunicarea organizațională.

Acest curs de formare s-a adresat tinerilor responsabili din Acţiunea Catolică din diecezele şi eparhiile unde aceasta este prezentă, cu scopul de a îmbunătăți colaborarea dintre asociații și membrii acesteia, precum și cunoașterea mai bună între asociațiile membre ale Acțiunii Catolice din România, facilitând astfel viitoarele colaborări între acestea.

Programul cursului a debutat joi, 4 noiembrie 2010, cu o seară informală în cadrul căreia participanţii au avut ocazia să se cunoască şi să schimbe idei referitoare la tema cursului.

În prima parte a zilei de vineri,Oana Tuduce a susținut un moment de formare despre noțiunile generale ale comunicării și elementele unei comunicări eficiente. Primul laborator a presupus prezentarea în stilul propriu a câte unui sfânt al Acțiunii Catolice, urmând ca în partea a doua a acestei zile tinerii participanți să identifice barierele comunicării  în urma unui laborator interactiv și dezbaterea acestor bariere în plen. Pr. Iuliu Muntean, asistentul spiritual ACRO pentru sectorul tineri a pregătit tinerilor câteva idei despre comunicarea intrapersonală. Seara acestei zile s-a încheiat printr-un moment recreativ unde fiecare asociație a prezentat produse tradiționale din zona specifică acesteia.

Programul zilei de sâmbătă a fost deschis de momentul de formare al  invitatului Mihai Floran, care a susținut o prezentare generală despre comunicarea organizațională, invitând apoi participanții, grupați pe asociații, să identifice elemente definitorii ale asociației din care provin precum scopul și obiectivele, misiunea și viziunea pe care o urmează.

După prezentarea comunicării organizaţionale din perspectivă internă şi externă la nivel teoretic, în partea a doua a zilei participanții au lucrat pe echipe la crearea unor materiale de presă în cadrul unui laborator susținut tot de Mihai Floran, după care acestea  au fost prezentate și comentate în plen, scopul fiind facilitarea și îmbunătățirea relației dintre media și asociații. Au urmat două laboratoare susţinute de organizatori care au privit regulile în comunicare și diferite moduri de a comunica, acestea luând forma jocului educaţional specific educaţiei non-formale.  Pentru  seara de sâmbătă consilierii sectorului tineri ACRO au pregătit participanților o serată recreativă, cu jocuri și cântece.

Cursul a cuprins și momente spirituale pregătite de Pr. Iuliu Muntean, astfel că în fiecare zi s-a celebrat Sfânta liturghie și s-a urmărit itinerariul de pregătire pentru Ziua Mondială a Tineretului care va avea loc în 2011 la Madrid și anume prezentarea unui sfânt al Acțiunii Catolice însoţită de o meditație.

Prin aceste zile de formare s-a dorit însușirea unor noțiuni generale care să îmbunătățească comunicarea în asociații la nivel intern și extern, dar și crearea unor legături între membrii asociațiilor participante, scop care considerăm noi – a fost realizat cu succes.

Bilanţul Zilelor Acţiunii Catolice

În perioada 17-24 octombrie 2010, la iniţiativa Federaţiei Acţiunea Catolică din România, şi la Tg. Mureş s-au sărbătorit Zilele Acţiunii Catolice, având ca motto : „Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi” (Mt 23,8).




În Tg Mureş s-au desfăşurat următoarele activităţi :

· Duminică 17.10.2010 la Centrul Cultural Creştin al Protopopiatului Tg Mureş a avut loc vernisajul expoziţiei "Luminile Toamnei". Rod al colaborării Asociaţiei Generale a Românilor Uniţi (AGRU) cu Asociaţia Artiştilor Plastici , 13 artişti plastici au expus lucrări de pictură, constituite într-un adevărat salon de toamnă.

· Luni 18.10, 10 membri ASTRU au făcut o incursiune în Istoricul ACRO şi au participat la Cineforum, vizionând pelicula Quo Vadis.


· Marţi 19.10, orele 17 , 40 de persoane au participat la Liturghie şi rugăciunea Sf.Anton.

· Vineri 22.10, 15 astrişti au animat Liturghia tinerilor şi au participat la Cursuri de chitară sub genericul ,,Cânt lui Hristos".Activitatea a fost urmată de o cateheză pentru tineri pe tema împărăţiei veşnice. Aceasta s-a ţinut la Biserica Buna Vestire din Tg.Mureş. Cateheza a fost ţinută de părintele protopop Dan Fodor, şi la ea au participat un număr de 15 de tineri , membri ASTRU Tg.Mureş.


· Vineri 22.10 şi sâmbătă 23.10 s-a desfăşurat în 3 parohii din Tg Mureş conferinţa ,,Spiritualitatea carmelitană şi Sfânta Tereza de Avila”, o învăţătură despre rugăciune ,sub patronajul AGRU, manifestare la care au participat 350 de persoane.

Duminică 24.10, 600 de persoane participă la Liturghie solemnă şi momentele de rugăciuni speciale prilejuite de sfinţirea bisericii din Ceuaşu de Câmpie

Activităţile din aceste zile au încercat să ne facă să înţelegem dinamismul vieţii creştineşti şi să facem o analiză asupra implicarii noastre în activităţile Bisericii.

Sfinţirea bisericii din Ceuaşu de Câmpie

Dupa 62 de ani, credincioșii greco-catolici din Ceuasu de Campie isi au biserica lor. Parohie veche, menționată pe timpul episcopului Ioan Inocentiu Micu (1733), la putini ani dupa Sfanta Unire cu Biserica Romei, aceasta numără 135 de credincioși, avea biserica si doi preoți. In anul 1809, aici se construiește o noua biserica de lemn care va dăinui peste 130 de ani cand se va construi alta de zid. Cu timpul, numărul enoriașilor greco-catolici creste, ajungând la 410 in anul 1865, 442 în anul 1900, apoi la 661 in anul 1937, date consemnate in sematismele bisericii. In decursul timpului, oamenii de aici s-au bucurat de preoți buni si au trăit in armonie, alături de reformații maghiari. Consecință a măsurilor arbitrare impuse de regimul comunist postbelic, in anul 1948, cultul lor a fost scos in afara legii, iar bunurile împreună cu biserica le-au fost confiscate. In schimb, nu a putut fi confiscata credința, căminele credincioșilor de aici, asa cum s-a întâmplat pretutindeni in tara, au devenit altare si puncte de oficiere, de servire in secret a serviciului liturgic si administrarea sfintelor taine, cu precădere a botezului si căsătoriei. S-a pus capăt acestei stări de lucruri în anul 1989, cand, in libertate, cei care si-au păstrat credința, acum erau liberi sa si-o exercite. Un imbold au primit credincioșii de aici din partea părintelui Grigore Friciu, care a revenit in vechea sa parohie, doctor de Roma in științe teologice si filozofice. De vie amintire rămân căminele credincioșilor care au asigurat cadrul oficierii periodice a Sfintei Liturghii.

Asa s-a nascut ideea construirii unei biserici greco-catolice la Ceuasu de Campie. Initiator, preotul paroh Ovidiu Comes, iar actul de generozitate a venit din partea dlui Ovidiu Friciu si a copiilor sai, Eugenia si Paul, care, in memoria tatalui, respectiv a bunicului, preotul greco-catolic, sa doneze un teren in inima localității, la marginea șoselei naționale.

Încetul cu încetul, planul, proiectul si finanțele pentru procurarea materialelor, nu cu putin efort, au deschis perspectiva lăcașului de cult, a unei noi biserici, o construcție care se distinge prin așezare, suplețe, echilibru si arta. Concepută într-o evoluție a stilului vechi romanesc in forma de cruce greaca, închinată apostolilor Petru si Pavel, prin forma sa ne amintește de bisericile de lemn maramureșene, de influentele bisericilor si mănăstirilor moldovenești. Pictura, realizata de un pictor moldovean in stil oriental, neo-bizantin, îmbină in mod fericit reproduceri biblice ale sfintilor dreptei si universalei credințe, punte intre apus si răsărit. Specific bisericii catolice, si-au gasit loc aici fresce care ii înfățișează pe Sf. Ieremia Valahul, primul roman canonizat, Sf. Anton de Padova, Sf. Francisc de Assisi, Sf. Toma de Aquina, Sf. Augustin , asa cum a remarcat si Preasfințitul Vasile in aceasta biserica stau unul langă celalalt sfinți din tradiția latină si orientală, semn al universalității bisericii.

Duminica, 24 octombrie 2010, aproape 1.000 de credinciosi, s-au adunat sa participe la bucuria enoriasilor din Ceuasu de Campie. Ceremonia a inceput de dimineata prin rugaciunea de sfintire a apei oficiata de 20 de preoti. A urmat primirea Preasfintiei sale Vasile, episcop de Alba Iulia si Fagaras, de către mulțimea adunata la eveniment. Cuvantul de primire a fost rostit de către părintele Ovidiu Comes, însoțit de frumoasele versuri rostite de copii _ simbol al purității _, dupa care a urmat ceremonia sigilării in masa altarului a sfintelor moaste si a Hrisovului fixat in masa Sfantului Altar, drept mărturie a evenimentelor peste timp cu principalii ctitori ai bisericii, dupa care a urmat sfintirea propriu-zisa. In continuare, s-a desfășurat Liturghia Arhiereasca solemna. Răspunsurile au fost date de corul Parohiei nr. 4 din Targu-Mures. In tot acest timp, soarele si-a revărsat cu căldura razele sale pe esplanada din fata bisericii, unde erau adunați credincioșii, semn al primirii rugăciunii înălțate Domnului. Vibrante au fost cuvintele rostite cu acest prilej de P.S. Vasile, care spunea ca este o zi frumoasa de ruga împreună, zi importanta pentru intreaga Biserica Universala, răsărită după lungi asteptări. Biserica este însușirea trupeasca a omului – arata Preasfintia Sa -, un locas pentru trezirea memoriei celor 40 de ani petrecuți in catacombe, semn de chemare la memorie, fara de care nu avem identitate. Este un eveniment spiritual al comuniunii dintre noi si Creator.

In cuvinte vibrante si-a exprimat mulțumirea pr. Ovidiu Comes, parafrazandu-l pe Sfantul Apostol Petru, purtător de hram, care după Schimbarea la Fata a Mântuitorului spunea ca: “Ce bine ne este noua aici” in casa Tatalui, la acest moment de rugăciune si sărbătoare. A mulțumit tuturor celor care din multul sau putinul lor au oferit sprijin pentru ridicarea bisericii.

A urmat apoi cuvantul părintelui canonic protopop Dan Liviu Fodor, care a tinut sa sublinieze evenimentul crestin, spunand ca “biserica este un loc de rugaciune pentru toti cei care il iubesc pe Cristos, nu numai a greco-catolicilor“. Aici, sfintii bisericii apusene si rasaritene stau impreuna, asa cum si credinciosii trebuie sa traiasca in armonie si fericire. O diploma de multumire pentru generozitate a fost oferita domnului Ovidiu Friciu din partea parohiei. A urmat apoi agapa crestineasca la Caminul Cultural.

Secretariatul Protopopiatului Tg Mures

Mai multe imagini aici

EXPOZITIE DE PICTURA

Duminica 17.10.2010 la Centrul Cultural Crestin al Protopopiatului Tg Mures a avut loc vernisarea expozitia "Luminile Toamnei".

Rod al colaborarii Asociatiei Generale a Romanilor Uniti cu Asociatia Artistilor Plastici ,au expus lucrari de pictura ,constituite intr-un adevarat salon de toamna,un numar de 13 artisti plastici dintre care amintim :Alexandra Belciug(initiatoare),Vasile Muresan,Voichita Muresan,Fabian Margit,Lucia Suciu,Radu Florea .

Printr-o riguroasa selectie a lucrarilor ,expozitia se constituie intr-o rugaciune in imagini ,un minunat prilej de multumire Creatorului Divin,care ne-a dat sanatate si putere sa ne mai bucuram inca o data in acest anotimp al abundentei de frumusetea trairii in comuniune cu Dumnezeu.Dupa cum sublinia Parintele Protopop Fodor Dan ,in cuvantul sau indiferent de orientarea crestina sau de etnie,arta este deopotriva contemplata ,inteleasa si impartasita de catre toti.Am putea afirma ca expozitia este si una ecumenica ,avand in vedere convingerile religioase ,deopotriva ale expozantilor si ale participantilor la deschiderea acesteia.Toamna generoasa in abundenta de bunuri ,dar si de culori,ne poarta acum prin cele mai rodnice gradini si peisaje ale naturii,cu paduri si copaci ale caror frunze ,inainte de a-si parasi ramul ,primesc culori de o frumusete deosebita,de la verde la galbenul soarelui si de aici la maroniu sau rosu.In cuvantul de deschidere rostit de prof. Dimitrie

Poptamas s-a subliniat faptul ca acest eveniment este prilejuit de "Zilele Actiunii Catolice "",care se desfasoara in perioada 17-24 octombrie .Finalul s-a facut cu cateva produse de toamna ,dintre care nu au lipsit merele,strugurii si nici crengutele cu frunzele colorate ale toamnei .

Zilele Actiunii Catolice

Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO) iniţiază în perioada 17 – 24 octombrie 2010 evenimentul naţional Zilele Acţiunii Catolice, acesta fiind deja o tradiţie în ultimii ani.

Prin acest eveniment naţional se doreşte o promovare a Acţiunii Catolice atât la nivel naţional cât şi la nivel local încurajându-se desfăşurarea de activităţi de promovare, cunoaştere şi formare specifice acţiunii catolice.

Zilele Acţiunii Catolice din acest an vor avea ca motto: „Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi” (Mt 23,8).

Tema aleasă este: O mare familie în jurul lui Cristos! Vino şi tu! Motto-ul ales oglindeşte dimensiunea de formare căreia îi este dedicat acest an asociativ la nivel național, şi anume Fraternitatea.

Acţiunea Catolică prin notele sale definitorii este o familie în care copii, tineri şi adulţi, păşesc împreună pe drumul vieţii de apostoli recunoscându-l pe Isus ca unicul învăţător. De aici şi invitaţia adresată celor care ne înconjoară, de a face parte din familia noastră şi de a se simţi fraţi.




Programul activitatilor ASTRU Tg Mures

Luni 18.10, Istoric ACRO si Cineforum :Quo Vadis
Marti 19.10, Liturghie si rugaciunea Sf.Anton
Vineri 22.10, Liturghia tinerilor , Cursuri de chitara sub genericul
,,Cant lui Hristos"
Sambata 23.10, ,,Invatatorule,unde locuiesti?" , Drumetie
Duminica 24.10 Liturghie si moment de rugaciune

Întâlnirea consilierilor naționali pentru sectorul tineri al Acțiunii Catolice din România

În perioada 8-10 octombrie 2010 consilierii sectorului tineri al Acţiunii Catolice România, (Codruţ Morariu – ASTRU Blaj,filiala Tg.Mureş, Adriana Ianuş – AC Iași, Ioana Sociu – AC Iași, Maria Simionaş – ASTRU Cluj, Olimpiu Suciu – ASTRU Oradea şi Costel Borhan – ASTRU eparhial Lugoj) împreună cu Crina Horvat, vicepreşedinte a sectorului tineri, s-au întâlnit la Cluj Napoca, pentru a pregăti cursul de formare cu tema „Comunicarea se învaţă” care va avea loc în luna noiembrie în localitatea Sâniob, judeţul Bihor.



Totodată, echipa a participat la Întalnirea tinerilor din Eparhia de Cluj-Gherla având astfel posibilitatea să cunoască tinerii din asociaţia gazdă. Întâlnirea s-a încheiat cu o Sf. Liturghie celebrată de Pr Felix Roca, asistent general al Acțiunii Catolice din România.

EXPOZITIE GOBLENURI

In data de 19 si 26 septembrie 2010 s-a desfasurat la Centrul Cultural Crestin al Protopopiatului Greco Catolic Tg Mures o expozitie de goblenuri in cadrul careia credinciosii au putut admira munca migaloasa a celor cinci expozante printre care si o tanara din Cluj Napoca .
Expozitia a fost deschisa printr-un cuvant prezentat de catre Pr.Protopop Fodor Dan iar prezentarea lucrarilor a fost facuta de Dl.Dimitrie Poptamas,care desi nu este un specialist in domeniu a stiut sa evidentieze migala acestei munci si totodata frumusetea si dragostea cu care au fost create goblenurile prezentate in expozitie.
Astfel am putut admira o munca care cu adevarat recreeaza capodopere ale naturii si spiritualitatii.

VIZITA IN PAROHIA NR.1

Duminica 10.10.2010 au inceput in protopopiatul Tg Mures vizitele canonice in parohii ,azi ne-am aflat in parohia nr.1 pastorita de catre Pr.Mihet Flavius. In contextul evangheliei "Invierea fiicei lui Iair" parintele protopop Fodor Dan a vorbit despre iubire si unitate in cadrul bisericii.Modelul suprem de unitate este Trinitatea.Tatal,Fiul si Spiritul Sfant sunt complet uniti intr-unul singur.Dumnezeu Insusi este cel mai inalt exemplu de dragoste jertfitoare,altruism si armonie perfecta.La fel ca orice parinte ,Tatal nostru ceresc se bucura cand ii vede pe copiii Sai intelegandu-se unii cu altii.Aici pe pamant Dumnezeu nu are nimic mai pretios decat Biserica Sa.Daca faci parte din familia lui Dumnezeu responsabilitatea ta este de a proteja unitatea in biserica si intre toti credinciosii.Nu exista slujitori perfecti cum nu exista credinciosi perfecti,dar Dumnezeu a dat slujitorilor responsabilitatea si autoritatea de a mentine unitatea bisericii.Intr-o zi pastorii vor sta inaintea lui Dumnezeu ca sa dea socoteala de felul in care au vegheat asupra ta.Insa si tu vei da socoteala de felul in care i-ai urmat pe conducatorii tai.Biblia da pastorilor instructiuni specifice referitoare la modul in care sa-i trateze pe cei care divizeaza biserica.Ei trebuie sa evite discutiile contradictorii,sa invete cu blandete pe potrivnici si sa se roage pentru schimbarea lor,sa-i avertizeze pe cei care argumenteaza ,sa pledeze pentru armonie si unitate.Pastorii au nevoie de rugaciunile credinciosilor.Doresc ca fiecare din noi sa accepte responsabilitatea de a proteja si promova unitatea in biserica.Nu va fi intotdeauna usor .Uneori va trebui sa facem ce este mai bine pentru Biserica,nu pentru noi,impartasind preferintele altora.Acesta este unul din motivele pentru care Dumnezeu ne pune in familia bisericii-sa invatam lepadarea de sine. Adevarul este ca fiecare are nevoie si vrea sa fie iubit si cand oamenii gasesc o biserica cu membri plini de o dragoste adevarata si care poarta de grija unii de altii,nimeni si nimic nu-i va mai tine afara,ei vor intra sa-l cunoasca pe Dumnezeu.

Învierea tânărului demonstrează puterea lui Isus şi darul gratuit al milei lui Dumnezeu pentru om. Evanghelia ne învaţă că puterea Domnului este întotdeauna în slujba milei faţă de oameni, fiind o putere care izvorăşte din iubire: este o putere în favoarea vieţii. Astfel Isus arată bunăvoinţa lui Dumnezeu faţă de poporul Său.
Învierea tânărului şi restituirea lui mamei sale sunt simbol al Misterului Pascal al lui Isus, care este dăruit Bisericii. Prin minunea săvârşită, Isus arată ucenicilor Săi că este Stăpânul vieţii şi al morţii, iar prin patima şi jertfa Sa dăruieşte tuturor oamenilor viaţa veşnică. Astfel mesajul mântuitor al lui Isus răspunde pe deplin dubiilor şi temerilor omului modern cu privire la sfârşitul vieţii pământeşti.
Evanghelia relatează faptul că apropierea lui Isus biruie moartea şi redă viaţa! Prin urmare, puterea lui Isus învinge orice energie negativă şi distrugătoare!
Un tânăr mort… fiul unei văduve. Orice speranţă pare ucisă pentru totdeauna. Nu se mai poate face nimic: nici pentru tânăr, nici pentru acea văduvă. Însă ceea ce este cu neputinţă oamenilor, este cu putinţă lui Dumnezeu. Isus intervine, iar Cuvântul Său îl restituie pe tânăr, mamei sale, adică Isus dă fraţi şi surori celor care sunt singuri şi fără speranţă, asemenea multor oameni din zilele noastre.

Isuse! Iartă-mă te rog pentru momentele în care nu l-am ajutat pe cel slab, nu m-am apropiat de cel abandonat, nu am fost solidar şi nu mi-a fost milă de cel care trecea printr-o mare durere, nesocotind exemplul Tău. Amin.

LITURGHIE SI ADORATIE

Liturghie de ispăşire pentru păcatele împotriva vieţii

În Bazilica San Pietro va fi celebrată o Liturghie de ispăşire, pentru repararea tuturor păcatelor împotriva vieţii. Celebrarea se încadrează în Congresul Mondial de Rugăciune (5-10 octombrie) ce aniversează 15 ani de la apariţia enciclicii “Evangelium Vitae”. Liturghia va fi celebrată în 8 octombrie şi va permite participanţilor să “aducă (simbolic) păcatele împotriva vieţii ale naţiunilor şi să le ofere lui Dumnezeu spre reparare, conform cuvintelor: Iată Mielul lui Dumnezeu care şterge păcatele lumii”.
Enciclica “Evangelium Vitae” a fost inspiraţia acestui eveniment, în ea putându-se citi următoarele: “Plini de această certitudine şi mişcaţi de profunda grijă pentru destinul fiecărui om [...] este nevoie urgentă de o mare rugăciune pentru viaţă, o rugăciune care să se ridice în întreaga lume” .
Organizatorii Congresului Mondial de Rugăciune au luat acest apel al Papei Ioan Paul al II-lea foarte în serios şi caută modalităţi concrete de răspuns”. Ţelul este “o rugăciune urgentă la scară mare pentru viaţă, care să devină în sfârşit realitate”. “Cultura morţii, pe care a menţionat-o repetat Papa Ioan Paul al II-lea, este în principal un fenomen spiritual, şi de aceea trebuie să fie abordat prin mijloace spirituale. [...] Speranţa noastră este că acest congres va încuraja astfel de activităţi de rugăciune pentru ca mişcări de acest gen să apară în toată lumea. Aşa ceva va duce la dărâmarea zidurilor de minciună ale culturii morţii şi va face posibilă construirea unei culturi a vieţii.”
Congresul va include diferite conferinţe, precum şi Liturghii zilnice, rugăciunea Angelus şi Adoraţii euharistice. La 7 octombrie, sărbătoarea Sfântului Rozariu, va fi o Liturghie şi o procesiune cu lumânări. Toţi credincioşii sunt invitaţi joi 7 octombrie să participe la Sfânta Liturghie şi Adoraţie euharistică care va fi oferită pentru ispăşirea păcatelor împotriva vieţii făcute de fiecare, conform cuvintelor: Iată Mielul lui Dumnezeu care şterge păcatele lumii”. In acest context in biserica protopopiala a avut loc Sfânta Liturghie urmata de Adoraţia euharistică

Zilele Mondiale ale Tineretului , Madrid 2011

Mesajul Sfântului Părinte pentru Cea de-a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului

În cursul zilei de 3 septembrie 2010 a fost publicat Mesajul Sfântului Părinte pentru Cea de-a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului. Această zi va fi celebrată, ca în fiecare an, în Duminica Floriilor, la 17 aprilie 2011. Anul viitor va avea loc şi Întâlnirea Mondială a Tinerilor la Madrid, în perioada 16-21 august 2011.




Pornind de la tema Zilei Mondiale a Tineretului din 2011, "Înrădăcinaţi şi zidiţi în Cristos, întăriţi în credinţă" (cf. Col 2,7), Sfântul Părinte lansează tinerilor invitaţia de a participa la întâlnirea de la Madrid: "Aş vrea ca toţi tinerii, fie cei care împărtăşesc credinţa noastră în Isus Cristos, fie cei care ezită, care sunt în îndoială sau care nu cred în el, să poată trăi această experienţă, care poate să fie decisivă pentru viaţă".

În deschiderea mesajului papa reaminteşte tinerilor că "omul este într-adevăr creat pentru ceea ce este mare, pentru infinit". Tinereţea rămâne vârsta în care se caută ceea ce este măreţ dincolo de toate preocupările legitime şi apăsătoare (studiile, un loc de muncă, stabilitate etc.) în contextul în care se constată o "eclipsă a lui Dumnezeu", un fel de amnezie, Sfântul Părinte îi îndeamnă pe tineri să intensifice drumul de credinţă, deoarece ei sunt viitorul societăţii şi al Bisericii.





Pentru a explica tema Zilei Mondiale a Tineretului, papa Benedict al XVI-lea foloseşte trei imagini sugestive: "«Înrădăcinat» evocă pomul şi rădăcinile care-l alimentează; «întemeiat» se referă la construcţia unei case; «tare» face trimitere la creşterea forţei fizice sau morale". Explicând aceste imagini, Sfântul Părinte adresează întrebări profunde pentru a trezi reflecţia asupra propriei vieţi: Care sunt rădăcinile noastre? Ce sens are viaţa mea, ce scop, ce direcţie ar trebui să îi dau? "A fi întemeiaţi în Cristos înseamnă a răspunde concret la chemarea lui Dumnezeu, încrezându-ne în el şi punând în practică al său cuvânt". Este evocată figura lui Abraham care l-a ascultat pe Dumnezeu şi s-a încrezut în el. Papa îi îndemnă pe tineri: "Să nu credeţi în cei care vă spun că nu aveţi nevoie de alţii pentru a construi viaţa voastră! În schimb, sprijiniţi-vă pe credinţa celor dragi ai voştri, pe credinţa Bisericii, şi mulţumiţi-i Domnului că aţi primit-o şi v-aţi însuşit-o!"

Papa aminteşte că în contextul nostru cultural există numeroase influenţe care încearcă să îndepărteze de Dumnezeu, dorind să creeze un "«paradis» fără el". Concluzia este dureroasă: "Experienţa învaţă că lumea fără Dumnezeu devine un "iad": prevalează egoismele, dezbinările în familii, ura între persoane şi între popoare, lipsa de iubire, de bucurie şi de speranţă". Doar dacă persoanele primesc prezenţa lui Dumnezeu se poate construi o civilizaţie a iubirii, în care fiecare persoană este respectată. Contextul actual face ca trăirea credinţei să fie dificilă, ceea ce ne aminteşte de Crucea lui Cristos, expresia cea mai mare a iubirii lui Dumnezeu faţă de om. De aceea Sfântul Părinte spune: "Nu pot decât să vă invit să primiţi crucea lui Isus, semn al iubirii lui Dumnezeu, ca izvor de viaţă nou. În afara lui Cristos mort şi înviat nu există mântuire! Numai el poate să elibereze lumea de rău şi să facă să crească împărăţia dreptăţii, a păcii şi a iubirii la care aspirăm cu toţii".

Sfântul Părinte continuă mesajul vorbind despre experienţa apostolului Toma care doreşte să aibă o dovadă a învierii lui Cristos. Fiecare creştin doreşte să îl vadă pe Cristos, să poată vorbi cu el, să simtă prezenţa sa. Acest lucru este posibil prin intermediul sacramentelor şi prin slujirea celor nevoiaşi. "Deschideţi şi cultivaţi un dialog personal cu Isus Cristos, în credinţă. Cunoaşteţi-l prin citirea Evangheliilor şi a Catehismului Bisericii Catolice; intraţi în colocviu cu el în rugăciune, daţi-i încrederea voastră: n-o va trăda niciodată!" - spune Sfântul Părinte.

Spre finalul mesajului tinerii sunt îndemnaţi să fie adevăraţi mărturisitori ai credinţei şi ale valorilor creştine şi să rămână ataşaţi de Biserică. "În era globalizării, spune papa, fiţi martori ai speranţei creştine în lumea întreagă: sunt mulţi cei care doresc să primească această speranţă ... Dacă veţi crede, dacă veţi şti să trăiţi şi să mărturisiţi credinţa voastră în fiecare zi, veţi deveni instrument pentru a-i face pe alţi tineri să regăsească asemenea vouă sensul şi bucuria vieţii, care se naşte din întâlnirea cu Cristos!"

La final, papa Benedict al XVI-lea reînnoieşte invitaţia adresată tinerilor de a participa la Ziua Mondială a Tineretului de la Madrid! Cuvintele finale sunt o încurajare enormă şi, totodată, ca un balsam pentru tineri: "Biserica se bazează pe voi! Are nevoie de credinţa voastră vie, de caritatea voastră creativă şi de dinamismul speranţei voastre. Prezenţa voastră reînnoieşte Biserica, o întinereşte şi-i dăruieşte nou elan. Pentru aceasta Zilele Mondiale ale Tineretului sunt un har nu numai pentru voi, ci pentru întregul popor al lui Dumnezeu".

Mesajul Sfântului Părinte se evidenţiază printr-un limbaj prietenos care arată apropierea papei de tineri şi denotă preţuirea ce o are faţă de aceştia. Nu lipsesc temele profunde de reflecţie şi îndemnurile semnificative ce arată încrederea pe care papa o are în tinerii care doresc să îşi trăiască credinţa. Sunt emoţionante mărturiile din viaţa personală pe care le oferă Sfântul Părinte: contextul socio-politic din timpul tinereţii sale, aspiraţiile generaţie de tineri din care făcea parte, căutările legate de vocaţia sa şi hotărârea de a deveni preot. Toate aceste mărturii arată cât de aproape este papa de tineri, cât de bine cunoaşte realitatea vieţii lor dar şi cât de mult doreşte ca ei să fie fericiţi prin credinţa în Cristos.


Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea pentru Cea de-a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului (16-21 august 2011)

"Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7)

Dragi prieteni,

Mă gândesc adesea la Ziua Mondială a Tineretului de la Sydney din anul 2008. Acolo am trăit o mare sărbătoare a credinţei, în timpul căreia Duhul lui Dumnezeu a acţionat cu forţă, creând o comuniune intensă între participanţi, veniţi din toate părţile lumii. Acea adunare, ca şi precedentele, a adus roade îmbelşugate în viaţa a numeroşi tineri şi a întregii Biserici. Acum, privirea noastră se îndreaptă spre apropiata Zi Mondială a Tineretului, care va avea loc la Madrid în august 2011. Deja în 1989, cu câteva luni înainte de căderea istorică a Zidului din Berlin, pelerinajul tinerilor a avut etapă în Spania, la Santiago de Compostela. Acum, într-un moment în care Europa are mare nevoie să-şi regăsească rădăcinile sale creştine, ne-am dat întâlnire la Madrid, cu tema: "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7). De aceea vă invit la acest eveniment aşa de important pentru Biserica din Europa şi pentru Biserica universală. Şi aş vrea ca toţi tinerii, fie cei care împărtăşesc credinţa noastră în Isus Cristos, fie cei care ezită, care sunt în îndoială sau care nu cred în el, să poată trăi această experienţă, care poate să fie decisivă pentru viaţă: experienţa Domnului Isus înviat şi viu şi a iubirii sale faţă de fiecare dintre noi.

1. La izvoarele celor mai mari aspiraţii ale voastre

În orice epocă, şi în zilele noastre, numeroşi tineri simt dorinţa profundă ca relaţiile dintre persoane să fie trăite în adevăr şi în solidaritate. Mulţi manifestă aspiraţia de a construi raporturi autentice de prietenie, de a cunoaşte iubirea adevărată, de a întemeia o familie unită, de a ajunge la o stabilitate personală şi o siguranţă reală, care să poată garanta un viitor senin şi fericit. Desigur, amintindu-mi de tinereţea mea, ştiu că stabilitatea şi siguranţa nu sunt problemele care ocupă mai mult mintea tinerilor. Da, cererea locului de muncă şi cu aceasta aceea de a avea un teren sigur sub picioare este o problemă mare şi urgentă, dar în acelaşi timp tinereţea rămâne oricum vârsta în care suntem în căutarea celei mai mari vieţi. Dacă mă gândesc la anii mei de atunci: pur şi simplu nu voiam să ne pierdem în normalitatea vieţii burgheze. Voiam ceea ce este mare, nou. Voiam să găsim însăşi viaţa în vastitatea şi frumuseţea ei. Desigur, asta depindea şi de situaţia noastră. În timpul dictaturii naţional-socialiste şi în război noi am fost, ca să spunem aşa, "închişi" de puterea dominantă. Deci, voiam să ieşim la vedere pentru a intra în amplitudinea posibilităţilor fiinţei umane. Dar cred că, într-un anumit sens, acest impuls de a merge dincolo de obişnuit există în orice generaţie. Este parte din faptul de a fi tânăr a dori ceva mai mult decât cotidianitatea obişnuită a unui serviciu sigur şi a simţi dorinţa pentru ceea ce este realmente mare. E vorba numai de un vis gol care dispare atunci când devenim adulţi? Nu, omul este într-adevăr creat pentru ceea ce este mare, pentru infinit. Orice alt lucru este insuficient. Sfântul Augustin avea dreptate: inima noastră este neliniştită până când nu se odihneşte în Tine. Dorinţa celei mai mari vieţi este un semn al faptului că el ne-a creat, că purtăm "amprenta" sa. Dumnezeu este viaţă, şi pentru aceasta orice creatură tinde la viaţă; în mod unic şi special persoana umană, făcută după imaginea lui Dumnezeu, aspiră la iubire, la bucurie şi la pace. Aşadar înţelegem că este un contrasens a pretinde eliminarea lui Dumnezeu pentru a-l face pe om să trăiască! Dumnezeu este izvorul vieţii; a-l elimina înseamnă a ne separa de acest izvor şi, în mod inevitabil, a ne priva de plinătate şi de bucurie: "de fapt, creatura fără Creator dispare" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Gaudium et spes, 36). Cultura actuală, în unele zone din lume, mai ales în Occident, tinde să-l excludă pe Dumnezeu, sau să considere credinţa ca un fapt privat, fără nici o relevanţă în viaţa socială. În timp ce ansamblul de valori care sunt la baza societăţii provine din Evanghelie - ca şi sensul demnităţii persoanei, al solidarităţii, al muncii şi al familiei -, se constată un fel de "eclipsă de Dumnezeu", o anumită amnezie, dacă nu un adevărat refuz al creştinismului şi o negare a comorii credinţei primite, cu riscul de a pierde propria identitate profundă.

Pentru acest motiv, dragi prieteni, vă invit să intensificaţi drumul vostru de credinţă în Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos. Voi sunteţi viitorul societăţii şi al Bisericii! Aşa cum scria apostolul Paul creştinilor din oraşul Colose, este vital de a avea rădăcini, baze solide! Şi acest lucru este deosebit de adevărat astăzi, când mulţi nu au puncte de referinţă stabile pentru a construi viaţa lor, devenind astfel profund nesiguri. Relativismul răspândit, conform căruia totul se echivalează şi nu există nici un adevăr, nici un punct de referinţă absolut, nu generează adevărata libertate, ci instabilitate, rătăcire, conformism la modele momentului. Voi tinerii aveţi dreptul să primiţi de la generaţiile care vă preced puncte ferme pentru a face alegerile voastre şi a construi viaţa voastră, aşa cum o plantă tânără are nevoie de un sprijin solid până când cresc rădăcinile, pentru a deveni, apoi, un copac robust, capabil să aducă rod.

2. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos

Pentru a scoate în evidenţă importanţa credinţei în viaţa credincioşilor, aş vrea să mă opresc asupra fiecăruia din cei trei termeni pe care sfântul Paul îi foloseşte în această expresie a lui: "Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7). Putem observa în ei trei imagini: "înrădăcinat" evocă pomul şi rădăcinile care-l alimentează; "întemeiat" se referă la construcţia unei case; "tare" face trimitere la creşterea forţei fizice sau morale. E vorba de imagini foarte elocvente. Înainte de a le comenta, trebuie notat simplu că în textul original cei trei termeni, din punct de vedere gramatical, sunt pasivi: asta înseamnă că însuşi Cristos ia iniţiativa de a-i înrădăcina, a-i întemeia şi a-i face tari pe credincioşi.

Prima imagine este cea a pomului, puternic plantat în pământ prin intermediul rădăcinilor, care-l fac stabil şi-l alimentează. Fără rădăcini, ar fi luat de vânt şi ar muri. Care sunt rădăcinile noastre? Desigur părinţii, familia şi cultura din ţara noastră, are sunt o componentă foarte importantă a identităţii noastre. Biblia dezvăluie o altă componentă. Profetul Ieremia scrie: "Binecuvântat să fie omul care-şi pune încrederea în Domnul, a cărui speranţă este Domnul. El va fi ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; el nu se teme când vine arşiţa, frunzele lui rămân verzi, el nu-i îngrijorat în timp de secetă şi nu încetează să aducă roade" (Ier 17,7-8). A întinde rădăcinile, pentru profet, înseamnă a pune propria încredere în Dumnezeu. Din El luăm viaţa noastră; fără el n-am putea să trăim cu adevărat. "Dumnezeu ne-a dăruit viaţa veşnică şi această viaţă este în Fiul său" (1In 5,11). Isus însuşi se prezintă ca viaţa noastră (cf. In 14,6). De aceea, credinţa creştină nu este numai a crede în adevăruri, ci este înainte de toate o relaţie personală cu Isus Cristos, este întâlnirea cu Fiul lui Dumnezeu, care dă întregii existenţe un dinamism nou. Atunci când intrăm în raport personal cu el, Cristos ne revelează identitatea noastră, şi, în prietenia lui, viaţa creşte şi se realizează în plinătate. Există un moment, tineri fiind, în care fiecare dintre noi se întreabă: ce sens are viaţa mea, ce scop, ce direcţie ar trebui să-i dau? Este o fază fundamentală, care poate tulbura sufletul, uneori chiar îndelung. Se gândeşte la tipul de muncă de întreprins, la care relaţii sociale să se stabilească, la ce afecte să dezvolte... În acest context, mă gândesc din nou la tinereţea mea. Într-un fel am avut foarte repede conştiinţa că Domnul mă voia preot. Însă apoi, după război, când în seminar şi la universitate eram în drum spre această ţintă, a trebuit să recuceresc această certitudine. A trebuit să mă întreb: acesta este cu adevărat drumul meu? Aceasta este cu adevărat voinţa Domnului pentru mine? Voi fi capabil să rămân fidel lui şi să fiu total disponibil pentru el, în slujba sa? O astfel de decizie trebuie să fie şi dureroasă. Nu poate să fie altfel. Însă apoi a apărut certitudinea: este bine aşa! Da, Domnul mă vrea, prin urmare îmi va da şi forţa. În ascultarea lui, în faptul de a merge împreună cu el devin cu adevărat eu însumi. Nu contează realizarea propriilor mele dorinţe, ci voinţa lui. Astfel viaţa devine autentică.

Aşa cum rădăcinile pomului îl ţin plantat puternic în pământ, tot aşa temeliile dau casei o stabilitate durabilă. Prin credinţă, noi suntem întemeiaţi în Cristos (cf. Col 2,7), aşa cum o casă este construită pe temelii. În istoria sacră avem numeroase exemple de sfinţi care au zidit viaţa lor pe cuvântul lui Dumnezeu. Primul este Abraham. Părintele nostru în credinţă a ascultat de Dumnezeu care-i cerea să lase casa părintească pentru a se îndrepta spre o ţară necunoscută. "Abraham a crezut în Dumnezeu şi i s-a considerat spre justificare şi a fost numit prietenul lui Dumnezeu" (Iac 2,23). A fi întemeiaţi în Cristos înseamnă a răspunde concret la chemarea lui Dumnezeu, încrezându-ne în el şi punând în practică al său cuvânt. Isus însuşi îi avertizează pe discipolii săi: "De ce mă numiţi «Doamne, Doamne» şi nu faceţi ce vă spun?" (Lc 6,46). Şi, recurgând la imaginea construirii casei, adaugă: "Oricine vine la mine şi ascultă cuvintele mele şi le îndeplineşte... este asemenea cu omul care, construind o casă, a săpat adânc şi a pus temelia pe stâncă. Venind inundaţia, şuvoiul s-a năpustit în casa aceea, dar nu a putut să o clatine pentru că fusese construită bine" (Lc 6,47-48).

Dragi prieteni, construiţi casa voastră pe stâncă, asemenea omului care "a săpat adânc". Căutaţi şi voi, în toate zilele, să urmaţi Cuvântul lui Cristos. Simţiţi-l ca adevăratul Prieten cu care să împărtăşiţi drumul vieţii voastre. Cu el alături veţi fi capabili să înfruntaţi cu curaj şi speranţă dificultăţile, problemele, chiar şi dezamăgirile şi înfrângerile. Vă sunt prezentate încontinuu propuneri mai uşoare, dar voi înşivă vă daţi seama că se dovedesc înşelătoare, nu vă dau seninătate şi bucurie. Numai cuvântul lui Dumnezeu ne arată calea autentică, numai credinţa care ne-a fost transmisă este lumina care luminează drumul. Primiţi cu recunoştinţă acest dar spiritual pe care l-aţi primit de la familiile voastre şi angajaţi-vă să răspundeţi cu responsabilitate la chemarea lui Dumnezeu, devenind adulţi în credinţă. Să nu credeţi în cei care vă spun că nu aveţi nevoie de alţii pentru a construi viaţa voastră! În schimb, sprijiniţi-vă pe credinţa celor dragi ai voştri, pe credinţa Bisericii, şi mulţumiţi-i Domnului că aţi primit-o şi v-aţi însuşit-o!

3. Tari în credinţă

Fiţi "înrădăcinaţi şi întemeiaţi în Cristos, tari în credinţă" (cf. Col 2,7). Scrisoarea din care este luată această invitaţie, a fost scrisă de sfântul Paul pentru a răspunde la o necesitate precisă a creştinilor din oraşul Colose. De fapt, comunitatea aceea era ameninţată de influenţa anumitor tendinţe culturale ale epocii, care-i abăteau pe credincioşi de la evanghelie. Contextul nostru cultural, dragi tineri, are numeroase analogii cu acela al colosenilor de atunci. De fapt, există un puternic curent de gândire laicist care vrea să-l marginalizeze pe Dumnezeu din viaţa persoanelor şi a societăţii, prospectând şi încercând să creeze un "paradis" fără el. Însă experienţa învaţă că lumea fără Dumnezeu devine un "iad": prevalează egoismele, dezbinările în familii, ura între persoane şi între popoare, lipsa de iubire, de bucurie şi de speranţă. Dimpotrivă, acolo unde persoanele şi popoarele primesc prezenţa lui Dumnezeu, îl adoră în adevăr şi ascultă glasul lui, se construieşte concret civilizaţia iubirii, în care fiecare este respectat în demnitatea lui, creşte comuniunea, cu roadele pe care ea le aduce. Însă există creştini care se lasă seduşi de modul laicist de a gândi, sau sunt atraşi de curente religioase care îndepărtează de credinţa în Isus Cristos. Alţii, fără a adera la aceste chemări, pur şi simplu au lăsat să se răcească credinţa lor, cu inevitabile consecinţe negative pe planul moral.

Fraţilor contagiaţi de idei străine de evanghelie apostolul Paul le aminteşte puterea lui Cristos mort şi înviat. Acest mister este fundamentul vieţii noastre, centrul credinţei creştine. Toate filozofiile care-l ignoră, considerându-l "nebunie" (1Cor 1,23), arată limitele lor în faţa marilor întrebări care locuiesc în inima omului. Pentru aceasta şi eu, ca urmaş al apostolului Petru, doresc să vă întăresc în credinţă (cf. Lc 22,32). Noi credem cu tărie că Isus Cristos s-a oferit pe Cruce pentru a ne dărui iubirea sa; în pătimirea sa, a purtat suferinţele noastre, a luat asupra sa păcatele noastre, ne-a dobândit iertarea şi ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl, deschizându-ne calea vieţii veşnice. În acest mod am fost eliberaţi de ceea ce încurcă mai mult viaţa noastră: sclavia păcatului, şi putem să-i iubim pe toţi, chiar şi pe duşmani, şi să împărtăşim această iubire cu fraţii cei mai săraci şi în dificultate.

Dragi prieteni, adesea crucea ne provoacă frică, pentru că pare să fie negarea vieţii. În realitate, este contrariul! Ea este "da"-ul lui Dumnezeu spus omului, expresia maximă a iubirii sale şi izvorul din care curge viaţa veşnică. De fapt, din inima lui Isus deschisă pe cruce a curs această viaţă divină, mereu disponibilă pentru cel care acceptă să-şi ridice ochii spre Cel Răstignit. Aşadar, nu pot decât să vă invit să primiţi crucea lui Isus, semn al iubirii lui Dumnezeu, ca izvor de viaţă nou. În afara lui Cristos mort şi înviat nu există mântuire! Numai el poate să elibereze lumea de rău şi să facă să crească împărăţia dreptăţii, a păcii şi a iubirii la care aspirăm cu toţii.

4. A crede în Isus Cristos fără a-l vedea

În evanghelie ne este descrisă experienţa de credinţă a apostolului Toma în primirea misterului crucii şi Învierii lui Cristos. Toma face parte dintre cei doisprezece apostoli; l-a urmat pe Isus; este martor direct al vindecărilor sale, al minunilor; a ascultat cuvintele lui; a trăit rătăcirea în faţa morţii sale. În seara de Paşti Domnul le apare discipolilor, dar Toma nu este prezent, şi atunci când i se spune că Isus este viu şi s-a arătat, el declară: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede" (In 20,25).

Şi noi am vrea să-l putem vedea pe Isus, să putem vorbi cu el, să simţim şi mai puternic prezenţa sa. Astăzi pentru mulţi accesul la Isus a devenit dificil. Circulă aşa de multe imagini ale lui Isus care se dau drept ştiinţifice şi îi iau măreţia lui, singularitatea persoanei sale. De aceea, în timpul anilor lungi de studiu şi meditaţie, s-a format în mine gândul de a transmite un pic din întâlnirea mea personală cu Isus într-o carte: ca pentru a ajuta la vederea, auzirea, atingerea Domnului, în care Dumnezeu ne-a venit în întâmpinare pentru a se face cunoscut. De fapt, însuşi Isus, apărând din nou discipolilor după opt zile, îi spune lui Toma: "Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios" (In 20,27). Şi pentru noi este posibil să avem un contact sensibil cu Isus, să punem, ca să spunem aşa, mâna pe semnele Pătimirii sale, semnele iubirii sale: în sacramente el se apropie în mod deosebit de noi, ni se dăruieşte. Dragi tineri, învăţaţi să-l "vedeţi", să-l "întâlniţi" pe Isus în Euharistie, unde este prezent şi aproape până acolo încât se face hrană pentru drumul nostru; în sacramentul Pocăinţei, în care Domnul manifestă milostivirea sa oferindu-ne mereu iertarea sa. Recunoaşteţi-l şi slujiţi-l pe Isus şi în cei săraci, în cei bolnavi, în fraţii care sunt în dificultate şi au nevoie de ajutor.

Deschideţi şi cultivaţi un dialog personal cu Isus Cristos, în credinţă. Cunoaşteţi-l prin citirea Evangheliilor şi a Catehismului Bisericii Catolice; intraţi în colocviu cu el în rugăciune, daţi-i încrederea voastră: n-o va trăda niciodată! "Credinţa este înainte de toate o adeziune personală a omului la Dumnezeu; în acelaşi timp şi în mod inseparabil, este asentimentul liber la tot adevărul pe care Dumnezeu l-a revelat" (Catehismul Bisericii Catolice, 150). Aşa veţi putea dobândi o credinţă matură, solidă, care nu va fi întemeiată numai pe un sentiment religios sau pe o vagă amintire a catehismului din copilăria voastră. Veţi putea să-l cunoaşteţi pe Dumnezeu şi să trăiţi în mod autentic din el, asemenea apostolului Toma, când manifestă cu putere credinţa sa în Isus: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!".

5. Susţinuţi de credinţa Bisericii, pentru a fi martori

În acel moment Isus exclamă: "Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut" (In 20,29). El se gândeşte la drumul Bisericii, întemeiată pe credinţa martorilor oculari: Apostolii. Înţelegem aşadar că credinţa noastră personală în Cristos, născută din dialogul cu el, este legată de credinţa Bisericii: nu suntem credincioşi izolaţi, ci, prin Botez, suntem membrii ai acestei mari familii, şi credinţa mărturisită de Biserică e cea care dă siguranţă credinţei noastre personale. Crezul pe care-l proclamăm la Liturghia duminicală ne ocroteşte tocmai de pericolul de a crede într-un Dumnezeu care nu este cel pe care Isus ni l-a revelat: "Fiecare credincios este ca o verigă în marele lanţ al credincioşilor. Eu nu pot să cred fără să fiu susţinut de credinţa celorlalţi, şi, cu credinţa mea, contribui la susţinerea credinţei celorlalţi" (Catehismul Bisericii Catolice, 166). Să-i mulţumim mereu Domnului pentru darul Bisericii; ea ne face să înaintăm cu siguranţă în credinţa care ne dă viaţa adevărată (cf. In 20,31).

În istoria Bisericii, sfinţii şi martirii au luat din Crucea glorioasă a lui Cristos forţa pentru a fi fideli lui Dumnezeu până la dăruirea de ei înşişi; în credinţă au găsit forţa pentru a învinge propriile slăbiciuni şi a depăşi orice adversitate. De fapt, aşa cum spune apostolul Ioan, "cine este învingătorul lumii dacă nu cel care crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?" (1In 5,5). Şi victoria care se naşte din credinţă este cea a iubirii. Câţi creştini au fost şi sunt o mărturie vie a forţei credinţei care se exprimă în caritate: au fost artizani ai păcii, promotori ai dreptăţii, animatori ai unei lumi mai umane, o lume conformă lui Dumnezeu; s-au angajat în diferitele domenii ale vieţii sociale, cu competenţă şi profesionalism, contribuind în mod eficace la binele tuturor. Caritatea care vine din credinţă i-a condus la o mărturie foarte concretă, în fapte şi în cuvinte: Cristos nu este un bine numai pentru noi înşine, este binele cel mai preţios pe care trebuie să-l împărtăşim cu alţii. În era globalizării, fiţi martori ai speranţei creştine în lumea întreagă: sunt mulţi cei care doresc să primească această speranţă! În faţa mormântului prietenului Lazăr, mort de patru zile, Isus, înainte de a-l rechema la viaţă, i-a spus surorii sale Marta: "Dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu" (cf. In 11,40). Şi voi, dacă veţi crede, dacă veţi şti să trăiţi şi să mărturisiţi credinţa voastră în fiecare zi, veţi deveni instrument pentru a-i face pe alţi tineri să regăsească asemenea vouă sensul şi bucuria vieţii, care se naşte din întâlnirea cu Cristos!

6. Spre Ziua Mondială de la Madrid

Dragi prieteni, vă reînnoiesc invitaţia de a veni la Ziua Mondială a Tineretului la Madrid. Cu bucurie profundă, aştept pe fiecare dintre voi personal: Cristos vrea să vă facă tari în credinţă prin intermediul Bisericii. Alegerea de a crede în Cristos şi de a-l urma nu este uşoară; este împiedicată de infidelităţile noastre personale şi de atâtea glasuri care ne arată căi mai uşoare. Nu vă lăsaţi descurajaţi, căutaţi mai degrabă sprijinul comunităţii creştine, sprijinul Bisericii! În cursul acestui an pregătiţi-vă intens pentru întâlnirea de la Madrid cu episcopii voştri, cu preoţii voştri şi responsabilii pastoraţiei tineretului în dieceze, în comunităţile parohiale, în asociaţii şi în mişcări. Calitatea întâlnirii noastre va depinde mai ales de pregătirea spirituală, de rugăciune, de ascultarea comună a cuvântului lui Dumnezeu şi de sprijinul reciproc.

Dragi tineri, Biserica se bazează pe voi! Are nevoie de credinţa voastră vie, de caritatea voastră creativă şi de dinamismul speranţei voastre. Prezenţa voastră reînnoieşte Biserica, o întinereşte şi-i dăruieşte nou elan. Pentru aceasta Zilele Mondiale ale Tineretului sunt un har nu numai pentru voi, ci pentru întregul popor al lui Dumnezeu. Biserica din Spania se pregăteşte activ pentru a vă primi şi a trăi împreună experienţa bucuroasă a credinţei. Mulţumesc diecezelor, parohiilor, sanctuarelor, comunităţilor călugăreşti, asociaţiilor şi mişcărilor ecleziale, care lucrează cu generozitate la pregătirea acestui eveniment. Domnul nu va întârzia să-i binecuvânteze. Fecioara Maria să însoţească acest drum de pregătire. Ea, la vestirea îngerului, a primit cu credinţă cuvântul lui Dumnezeu; cu credinţă a consimţit la lucrarea pe care Dumnezeu o îndeplinea în ea. Rostind "fiat"-ul său, "da"-ul său, a primit darul unei carităţi imense, care a făcut-o să se dăruiască în întregime pe sine însăşi lui Dumnezeu. Să mijlocească pentru fiecare dintre voi, pentru ca la următoarea Zi Mondială să puteţi creşte în credinţă şi în iubire. Vă asigur de amintirea mea părintească în rugăciune şi vă binecuvântez din inimă.

Din Vatican, 6 august 2010, sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului

Benedictus Pp. XVI

Dacă...

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!



Dacă eşti calm, cînd toţi se pierd cu firea
În jurul tău, şi spun că-i vina ta;
De crezi în tine, chiar cînd Omenirea
Nu crede, dar îi crezi şi ei cumva;
De ştii s-aştepţi, dar fără tevatură;
De nu dezminţi minciuni minţind, ci drept;
De nu răspunzi la ură tot cu ură
Şi nici prea bun nu pari, nici prea-nţelept;

Dacă visezi - dar nu-ţi faci visul astru;
De poţi să speri - dar nu-ţi faci jindul ţel;
De-ntîmpini şi Triumful şi Dezastrul
Mereu senin şi în acelaşi fel;
Dacă suporţi să-ţi vezi vorba sucită
De şarlatan, ce-ţi spurcă al tău rost;
De poţi ca munca vieţii, năruită,
S-o faci de la-nceput precum a fost;

Dacă-ndrăzneşti agonisita-ţi toată
S-o pui, făr'a clipi, pe-un singur zar
Şi, dac-o pierzi, să-ncepi ca prima dată
Făr-să te plîngi cu un oftat măcar;
De ştii, cu nerv, cu inimă, cu vînă,
Drept să rămîi, cînd ele june nu-s,
Şi stai tot dîrz, cînd nu mai e stăpînă
Decît Voinţa ce le ţine sus;

Dacă-ntre Regi ţi-e firea neschimbată
Ca şi-n Mulţime - nu străin de ea;
Amic sau nu, de nu pot să te-abată;
De toţi de-ţi pasă, dar de nimeni prea;
Dacă ţi-e dat, prin clipa zdrobitoare,
Să treci şi s-o întreci, mereu bonom,
atunci: a ta e Lumea asta mare
şi, mai mult, fiul meu: atunci - eşti Om!

Rudyard Kipling
IF / DACĂ

Summer Week 2010

Asociaţia Tineretului Român Unit – ASTRU Cluj a găzduit în perioada 18-25 iulie 2010, la Cluj-Napoca, un seminar educațional pentru liceeni și studenți bazat pe educația non-formală cu tema „Learning to live in MY Y/OURope”. Au participat 40 de tineri membri ai Miscărilor de Studenți (liceeni și studenți universitari) Catolici (JECI – MIEC) din 11 tări din Europa (Franţa, Germania, Grecia, Lituania, Luxemburg, Macedonia, Polonia, Portugalia, Spania, Ucraina şi România).

Din partea asociatiei noastre a participat Diana Sasu .





Detalii suplimentare

Album foto

SFANTUL ANTON LA TG MURES

Prin bunăvoinţa părintelui Sorin Ivan, de la Cetatea de Baltă, Parohia „Buna Vestire” Tg. Mureș a avut ocazia de a găzdui relicvele Sfântului Anton de Padova, spre veneraţie şi închinare. Aceasta s-a petrecut în ziua de sâmbătă 7 si duminica 8 august, la biserica protopopială din strada Bernady Gyorgy.



album foto

Credincioşii, veniţi întru întâmpinarea acestor vestigii ale marelui sfânt franciscan, au fost numeroşi şi dornici să mulţumească lui Dumnezeu pentru acest dar. Prima manifestare a bucuriei lor a fost participarea imediată la Sfânta Liturghie, celebrată de către părintele protopop canonic Dan Fodor, alături de colegiul sacerdotal al protopopiatului Tg. Mureş.

În predica sa, părintele Sorin Ivan a prezentat o scurtă introducere în viaţa marelui sfânt franciscan, felul în care acesta s-a decis să îmbrace haina călugărească în ordinul augustinian, pentru ca apoi, fascinat de figura marelui Francisc de Assisi, să treacă în cadrul Fraţilor Minori, după participarea la Capitlul Rogojinilor, de la Santa Maria degli Angeli. Învăţăturile despre viaţa Sfântului Anton au mai cuprins şi exemplele de viaţă dusă în sfinţenie, ascultare şi curăţenie, în dragoste nesfârşită de Dumnezeu. Minunile mijlocite de către sfântul Franciscan sunt cu siguranţă mai numeroase decât am fi putut depăna noi în scurtul timp al omeliei dar ele sunt mai puţin importante decât relevanta viaţă de sfinţenie pe care el ne-o propune.

Conştienţi de acest fapt, credincioşii greco-catolici si de alte cofesiuni s-au închinat cu mare demnitate in fata relicvelor sfântului, aşteptându-şi fiecare rândul ca să ajungă să vorbescă îndeaproape cu el, rugându-l să mijlocească la Dumnezeu pentru diferitele probleme de viaţă sau chiar pentru a mulţumi pentru bucuriile avute.

In timpul venerarii moastelor, in biserica s-au adus rugaciuni de lauda si multumire Bunului Dumnezeu si Sfintei Fecioare Maria, precum si devotiuni in cinstea Sfantului Anton, programul de sambata incepand cu primirea Sfintelor Relicve si Sfanta Liturghie, incheindu-se la ora 22,30 cu Binecuvantare si Adoratie Euharistica animata de tinerii din parohie.

Duminică, 8 august a.c., programul a continuat cu oficierea celor doua Sfinte Liturghii urmată de devotiuni in cinstea Sfantului Anton si Sfintei Fecioare Maria .

Spre seara relicvariul a fost dus şi fraţilor romano-catolici din parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din oraşul nostru, care l-au primit cu aceeaşi reverenţă şi disciplină. Părintele decan Olah Denes a multumit părintelui protopop Dan Fodor pentru acest gest de fraternitate care demonstrează armonia care poate să existe în sânul Bisericii Catolice, fără opreliştile prejudecăţilor omeneşti.

O altă manifestare petrecută sub egida AGRU în protopopiatul nostru este expoziţia de acuarelă a doamnei Lucia Zâna Suciu, vernisată duminica ora 12,00, pe simezele proaspăt dezvelite ale sălii Apollo, concesionată nouă de către Consiliul Judetean Tg. Mureş. După ce s-a sfintit noua biserică, acest spaţiu a devenit unul cu specific cultural, care va găzdui manifestări ale credincioşilor greco-catolici în mod special, dar şi manifestari locale, fiind totodata un spatiu folosit pentru desfasurarea activitatilor cu tinerii si copii. În acest context se înscrie şi expoziţia doamnei Suciu, care ne prezintă o serie de tablouri din care răzbate o sensibilitate deosebită, de multe ori chiar meditativă, care îndeamnă la admirarea naturii şi la rugăciune.

Mulţumim bunului Dumnezeu pentru aceste daruri pe care ni le-a dat în acest sfârşit de săptămână şi îl rugăm să ne fie mereu alături, nouă şi tuturor celor care îi cer ajutorul, pentru a putea fi vrednici mărturisitori ai dragostei sale faţă de oameni.

Ecouri din presa

Catholica

BRU

Zi de zi