vineri, februarie 25, 2011

Consiliul National ACRO, Odorhei

Consiliul Naţional al Acţiunii Catolice din România, primul din 2011, s-a desfăşurat în perioada 24-27 februarie, la „Casa Sfântul Iosif” a Surorilor din Congregaţia Inimii Neprihănite din Odorheiu Secuiesc. Au participat consilierii naționali pentru cele trei sectoare (copii, tineri și adulți), vicepreședinții, președintele precum și asistenții spirituali.

Tema Consiliului Naţional a fost „O mare familie în jurul lui Cristos. Vino şi tu!” iar moto-ul „Unul este învăţătorul vostru, iar voi toţi sunteţi fraţi”(Mt 23,8). Tema şi moto-ul Consiliului Naţional este totodată şi tema anului asociativ în curs.

În cadrul sesiunii de lucru despre identitatea Acţiunii Catolice din România, consilierii naţionali au decis ca patronul Federaţiei să fie Papa Ioan Paul al II-lea, ce va fi beatificat la 1 mai 2011, cel care în cursul pontificatului său a încurajat şi susţinut Acţiunea Catolică din întreaga lume.




Au urmat apoi sesiuni de lucru pe sectoare (copii, tineri, adulţi) în cadrul cărora echipele naţionale au pregătit sesiunile de formare care sunt planificate în acest an precum şi materialele de formare ce urmează a fi tipărite până la următorul Consiliu Naţional.

În cadrul sesiunii plenare ca a urmat s-au prezentat conţinuturile la care s-a lucrat în cadrul echipelor, s-au luat decizii pentru eficientizarea funcţionarii Federaţiei şi s-a definitivat agenda pentru anul 2011. Ziua de sâmbătă s-a încheiat cu un moment de animare a copiilor aflaţi în Casa „Sf. Iosif” .

Consiliul Naţional s-a încheiat duminică, 27 martie cu celebrarea Sfintei Liturghii împreună cu comunitatea locală. A fost o întâlnire rodnică în care s-a încercat să se consolideze direcția Acțiunii Catolice din România pentru următorii ani.

luni, februarie 07, 2011