Sf. Anton s-a născut într-o familie nobilă din Lisabona în jurul anului 1195. După o perioadă petrecută cu canonicii augustinieni, a intrat în rândul franciscanilor minori în speranţa de a merge în Maroc pentru a activa ca misionar. S-a îmbolnăvit însă şi s-a întors în Italia, unde s-a dedicat unei intense şi eficiente munci apostolice. A murit în Padova în 1231, şi a fost canonizat de Papa Grigore al IX-lea în 1232.
“Anton”, a explicat Papa Benedict al XVI-lea, “şi-a adus o contribuţie semnificativă la dezvoltarea spiritualităţii franciscane cu darurile lui remarcabile de inteligenţă, echilibru, zel apostolic şi, în special, fervoare mistică… A fost unul dintre primii, dacă nu chiar primul maestru în teologie din rândul franciscanilor minori”. Sfântul a scris două cicluri de predici, unul intitulat “Predici duminicale” şi celălalt “Predici despre sfinţi”, în care a prezentat “un adevărat itinerariu al vieţii creştine. Bogăţia învăţăturilor spirituale conţinute în `Predici` este atât de mare încât în 1946, Venerabilul Papă Pius al XII-lea l-a proclamat pe Anton Doctor al Bisericii, dându-i titlul de `Doctor Evangelicus`, datorită faptului că toată prospeţimea şi frumuseţea Evangheliei reiese din scrierile sale”, a spus Sfântul Părinte.
Anton de Padova, sau de Lisabona cum mai este cunoscut, a definit rugăciunea “ca o relaţie de iubire, care conduce omul la un dialog cu Domnul”, şi a descris patru “atitudini” care trebuie să o caracterizeze: “a ne deschide cu încredere inimile lui Dumnezeu, a sta de vorbă cu iubire cu El, a-i prezenta nevoile noastre, şi a-i aduce laudă şi mulţumire. În această învăţătură a Sf. Anton vedem una dintre trăsăturile specifice teologiei franciscane… şi anume rolul central al iubirii divine care intră în sfera sentimentelor, a voinţei, a inimii, şi care este izvorul unei cunoaşteri spirituale ce depăşeşte orice altă cunoaştere”.
“Doctor Evangelicus” a cunoscut însă şi defectele naturii umane, cum ar fi “tendinţa de a cădea în păcat, şi i-a îndemnat continuu pe oameni să combată inclinaţia spre lăcomie, mândrie şi necurăţie… La începutul secolului XIII, într-un context de extindere a oraşelor şi înflorire a comerţului, un număr tot mai mare de oameni erau insensibili la nevoile săracilor. De aceea, Anton invita frecvent credincioşii să îşi îndrepte gândurile către adevărata bogăţie, aceea a inimii”, şi să caute prietenia celor mai nevoiaşi. “Nu este oare”, a întrebat Papa, “o lecţie importantă şi pentru noi astăzi, când criza financiară şi gravul dezechilibru economic sărăcesc multe persoane, şi creează situaţii de suferinţă?” El a comentat apoi un alt aspect al teologiei franciscane, cristocentrismul, care “ne invită să contemplăm misterele umanităţii Domnului”, în special Naşterea şi Răstignirea Lui.
“Viziunea Domnului răstignit”, a inspirat în Anton “sentimente de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi de respect pentru demnitatea persoanei umane”. În această viziune “toţi oamenii, credincioşi şi necredincioşi, pot găsi un sens care îmbogăţeşte viaţa”. Aceasta, a explicat Papa, “este importanţa crucifixului în cultura şi umanitatea noastră, care sunt născute din credinţa creştină… deoarece Dumnezeu ne consideră atât de importanţi încât suntem demni de suferinţa Sa”. Papa şi-a încheiat cateheza cerându-i Sf. Anton să mijlocească pentru întreaga Biserică, şi în particular pentru “cei care îşi dedică vieţile predicării. Luând inspiraţie din exemplul său, să unească doctrina sănătoasă, pietatea sinceră şi ferventă, şi comunicarea pătrunzătoare. În acest An al Preoţiei, să ne rugăm pentru ca preoţii şi diaconii să îşi îndeplinească cu înflăcărare misiunea de a vesti şi explica Cuvântul lui Dumnezeu pentru credincioşi, în special în predicile liturgice”.
miercuri, iunie 13, 2012
Sf. Anton
Sf. Anton s-a născut într-o familie nobilă din Lisabona în jurul anului 1195. După o perioadă petrecută cu canonicii augustinieni, a intrat în rândul franciscanilor minori în speranţa de a merge în Maroc pentru a activa ca misionar. S-a îmbolnăvit însă şi s-a întors în Italia, unde s-a dedicat unei intense şi eficiente munci apostolice. A murit în Padova în 1231, şi a fost canonizat de Papa Grigore al IX-lea în 1232.
“Anton”, a explicat Papa Benedict al XVI-lea, “şi-a adus o contribuţie semnificativă la dezvoltarea spiritualităţii franciscane cu darurile lui remarcabile de inteligenţă, echilibru, zel apostolic şi, în special, fervoare mistică… A fost unul dintre primii, dacă nu chiar primul maestru în teologie din rândul franciscanilor minori”. Sfântul a scris două cicluri de predici, unul intitulat “Predici duminicale” şi celălalt “Predici despre sfinţi”, în care a prezentat “un adevărat itinerariu al vieţii creştine. Bogăţia învăţăturilor spirituale conţinute în `Predici` este atât de mare încât în 1946, Venerabilul Papă Pius al XII-lea l-a proclamat pe Anton Doctor al Bisericii, dându-i titlul de `Doctor Evangelicus`, datorită faptului că toată prospeţimea şi frumuseţea Evangheliei reiese din scrierile sale”, a spus Sfântul Părinte.
Anton de Padova, sau de Lisabona cum mai este cunoscut, a definit rugăciunea “ca o relaţie de iubire, care conduce omul la un dialog cu Domnul”, şi a descris patru “atitudini” care trebuie să o caracterizeze: “a ne deschide cu încredere inimile lui Dumnezeu, a sta de vorbă cu iubire cu El, a-i prezenta nevoile noastre, şi a-i aduce laudă şi mulţumire. În această învăţătură a Sf. Anton vedem una dintre trăsăturile specifice teologiei franciscane… şi anume rolul central al iubirii divine care intră în sfera sentimentelor, a voinţei, a inimii, şi care este izvorul unei cunoaşteri spirituale ce depăşeşte orice altă cunoaştere”.
“Doctor Evangelicus” a cunoscut însă şi defectele naturii umane, cum ar fi “tendinţa de a cădea în păcat, şi i-a îndemnat continuu pe oameni să combată inclinaţia spre lăcomie, mândrie şi necurăţie… La începutul secolului XIII, într-un context de extindere a oraşelor şi înflorire a comerţului, un număr tot mai mare de oameni erau insensibili la nevoile săracilor. De aceea, Anton invita frecvent credincioşii să îşi îndrepte gândurile către adevărata bogăţie, aceea a inimii”, şi să caute prietenia celor mai nevoiaşi. “Nu este oare”, a întrebat Papa, “o lecţie importantă şi pentru noi astăzi, când criza financiară şi gravul dezechilibru economic sărăcesc multe persoane, şi creează situaţii de suferinţă?” El a comentat apoi un alt aspect al teologiei franciscane, cristocentrismul, care “ne invită să contemplăm misterele umanităţii Domnului”, în special Naşterea şi Răstignirea Lui.
“Viziunea Domnului răstignit”, a inspirat în Anton “sentimente de recunoştinţă faţă de Dumnezeu şi de respect pentru demnitatea persoanei umane”. În această viziune “toţi oamenii, credincioşi şi necredincioşi, pot găsi un sens care îmbogăţeşte viaţa”. Aceasta, a explicat Papa, “este importanţa crucifixului în cultura şi umanitatea noastră, care sunt născute din credinţa creştină… deoarece Dumnezeu ne consideră atât de importanţi încât suntem demni de suferinţa Sa”. Papa şi-a încheiat cateheza cerându-i Sf. Anton să mijlocească pentru întreaga Biserică, şi în particular pentru “cei care îşi dedică vieţile predicării. Luând inspiraţie din exemplul său, să unească doctrina sănătoasă, pietatea sinceră şi ferventă, şi comunicarea pătrunzătoare. În acest An al Preoţiei, să ne rugăm pentru ca preoţii şi diaconii să îşi îndeplinească cu înflăcărare misiunea de a vesti şi explica Cuvântul lui Dumnezeu pentru credincioşi, în special în predicile liturgice”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)