sâmbătă, mai 26, 2007

20 mai

După liturghia de dimineaţă, oficiată de PS John Michael Botean, am urcat la Platoul Corneşti.

Oaza de verdeaţă, condimentată cu ţânţari ne-a mai scos din ritmul rutinei zilnice, aducându-ne aminte cât de importante sunt clipele petrecute alături de oameni dragi.
Astfel încât,am revenit acasă cu bateriile încărcate, chiar după meciurile de fotbal şi volei încinse în poiană.
Jocurile Crinei i-au antrenat şi pe juniorii grupului, iar muzica ne-a ţinut aproape la ,,deschiderea " jocurilor şi în pauza acestora.

20 - 21 mai


În aceste 2 zile ale lui Florar 2007,ne-am bucurat să îl avem în mijlocul nostru pe PS John Michael Botean,actualul Episcop de Canton, Ohio, al greco-catolicilor români din SUA.

În vizită pe plaiurile natale ale strămoşilor,PS John Michael Botean, a rămas plăcut surprins de trăirea spirituală întâlnită în parohia noastră, şi de dinamismul dat acesteia de grupul de tineri.


Mulţumim lui Dumnezeu pentru momentele înălţătoare trăite. Fie ca harurile revărsate asupră-ne prin binecuvântări să rodească în viaţa fiecăruia, menţinând aprinsă flacăra credinţei.

18-20 Mai 2007, Luncani, Consiliul Naţional ACRO



În perioada 18-20 mai 2007, la Mănăstirea Carmelitană de la Luncani a avut loc al treilea Consiliu Naţional al Acţiunii Catolice din România (ACRO), reunit sub motto-ul „Vă îndemn să vă comportaţi în mod vrednic de chemarea pe care aţi primit-o” (cf. Ef 4,1). La această întâlnire au participat 31 de reprezentanţi ai structurilor de conducere ale asociaţiilor fondatoare ACRO: Acţiunea Catolică Iaşi, ASTRU Cluj, ASTRU Blaj, ASTRU Oradea,AGRU Mitropolitan.
Ordinea de zi a Consiliului Naţional a cuprins elaborarea proiectului formativ la nivel naţional, elaborarea planului de activităţi pentru următorul trieniu şi probleme diverse.
Totodată a avut loc şi prima reuniune a echipelor naţionale ale Acţiunii Catolice din
România pentru fiecare sector de vârstă (copii, tineri si adulţi). Echipele sunt formate din laici, având alături asistenţi spirituali şi au ca obiectiv elaborarea unui itinerar formativ şi a unor instrumente de lucru la nivel naţional.
Întâlnirea de la Luncani a fost prima activitate a federaţiei, după recunoaşterea şi
aprobarea sa de către Conferinţa Episcopală Româna din 14 mai 2007.
A fost o întâlnire intensă de lucru, care a venit în continuarea activităţii formative din martie de la Oradea şi a avut ca roade bazele a ceea ce presupune un proiect formativ, cu orientările specifice sectoarelor de vârstă. Totodată a fost stabilită procedura prin care asociaţiile cu forma de actiune catolică pot adera la Federaţie.
Dimensiunea spirituală a Consiliului Naţional a fost conturată de spaţiul de reculegere şi rugăciune specific carmelitan. Sfintele Liturghii în ritul latin şi bizantin, momentele de rugăciune realizate în comun au contribuit la unitatea şi coeziunea grupului.