Craciun 2013

Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Naşterii Domnului 2013

Cardinal † Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,Arhiepiscop şi Mitropolital Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş,Arhiepiscop Majoral Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,în deplină comuniune de credinţăcu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,cuvioşilor călugări şi călugăriţe,

iubiţilor credincioşi greco-catolicişi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Dragi credincioşi,

Taina sărbătorii Crăciunului se arată în întâlnirea cu Isus. Dacă am făcut bine pregătirea sufletească a Postului, Crăciunul trebuie să ne descopere bucuria unei prezenţe speciale care se simte prin lumina credinţei: Dumnezeu e cu noi! Emanuel. Acesta este numele lui Isus, Fiul Tatălui, nume anunţat de prorocul Isaia. Un nume care indică nu numai prezenţa, ci plămada comuniunii Sale cu fiecare dintre noi, fiindcă Celui Preaînalt i-a plăcut încă de la începuturile Creaţiei să-şi mărturisească numele în funcţie de om: Dumnezeu cu noi, Dumnezeul lui Avram, al lui Isaac, al lui Iacob.

Taina Crăciunului spune, de asemenea, că Cristos doreşte să afle o lume în stare să-L recunoască, care-L aşteaptă şi nu se mărgineşte la rezolvări ieftine, ci le caută pe acelea care rămân definitive. Această sfântă aşteptare este evocată de profeţii Vechiului Testament şi oferă întâietate timpului în faţa locurilor sau a privilegiilor de orice fel.

Speranţa creştinului presupune întotdeauna răbdarea împlinirii timpului şi este actul de identitate al omului de credinţă. Puterea discretă a binelui reînnoit în lume, zi de zi, este nimeni altul decât Pruncul ceresc, coborât din veşnicie, care se descoperă tot mai mult lumii prin mărturia binelui nostru, săvârşit zi de zi, spre a conduce lumea şi Biserica la întâlnirea definitivă cu El.

Iubiţi credincioşi,

Ştiu grijile Voastre şi Vă înţeleg descurajările. Dar ştim cu toţii că credinţa nu ţine de sfera privată, nu e o înţelegere individualistă sau opinie subiectivă, ci apare şi se întăreşte în ascultarea Cuvântului Domnului, fiind destinată să se transforme în bună-vestire – după cum spune Sfântul Părinte Papa Francisc.

Trăim vremuri pentru care virtutea supremă a devenit gustul propriu. Viaţa se lipseşte tot mai mult de umanitate, proclamând siluirea legii firii câştig de cauză de impus tuturor, iar astfel viclenia răului se arată drept adevăr. Sub presiunea deşertăciunii suntem puşi în criză în ceea ce ne defineşte drept fii şi creaturi ale lui Dumnezeu, adică oameni de comuniune. Şi înlănţuiţi de cele trecătoare uităm să mai gustăm bucuria păstorilor şi a magilor care s-au lăsat surprinşi de simplitatea şi modestia prin care Dumnezeu vine între noi.

Păstrând bucuria aşteptării speranţei al cărei obiect nu se întrezăreşte, lipsiţi de certitudinile lumeşti, Isus ne ţine ancoraţi în Providenţă, descriindu-ne preţul crucii în viaţa noastră, fiindcă de vestea bună se bucură doar cel care o aşteaptă, fiindcă nu a uitat să aibă nevoie de ea. În faţa Pruncului neajutorat să putem reînnoi temeliile speranţei, să aşteptăm acel viitor care îl exprimă pe El şi prezenţa Sa în istoria noastră. Lucrurile mici făcute cu devoţiune, apropierea faţă de semeni, disponibilitatea şi gentileţea cu care ne raportăm unii faţă de alţii grăiesc de la sine şi constituie cel mai la îndemână apostolat pe care Isus ni-l cere, fiindcă i-L putem oferi. Dinspre limitele fiinţei noastre, de la acele momente unde nu mai suntem stăpâni pe situaţii şi, prin urmare, mai puţin egoişti, începe cursul harului care poate schimba şi tămădui în Cristos viaţa noastră. Nu e uşor a păstra speranţa – spune Papa Francisc. Dar oare ne poate fi ea furată? Înaintaşii noştri erau pe deplin convinşi că nimeni nu le putea confisca credinţa şi că viaţa lor era legătura cu Dumnezeu de la care nimeni nu putea să-i oblige să abdice. Putem însă să ne lepădăm de Isus prin păcat, necinste, răutate şi mai ales neîncredere faţă de îndurarea Sa.

Aş dori în ziua Naşterii Domnului să Vă încredinţez şi să Vă încurajez în marea misiune care Vă revine: a da mărturie vie pentru harurile primite. Biserica are nevoie de această comoară din partea fiecărui om credincios. A fi cu Cristos înseamnă să ne ancorăm în soluţiile Domnului şi în înţelegerea lucrurilor vieţii prin ochii Săi, dar aceasta depinde mult, dragii mei, de rugăciunea noastră şi de binele pe care trebuie să ne străduim a-l face dincolo de mângâieri, recunoaştere sau comoditate.

“Dumnezeu s-a deşertat pe sine pentru a se face una cu chipul nostru, pentru a ne face una cu chipul măririi sale” – spune Sfântul Vasile cel Mare într-una din rugăciunile liturghiei sale. În faţa ieslei zilelor noastre, acolo unde Isus nu încetează să se întrupeze în nimicul fiinţelor şi realităţilor omeneşti, ne vine însă tot mai greu să coborâm în tainicele simţiri ale inimii şi să recunoaştem alături de noi chipul umil şi suferind al Domnului nostru. Isus s-a născut pe fân uscat, în sărăcia unei iesle, la marginea aşezării, alungat de vanitatea lumii şi de grijile sale. Şi sub semnul celui pornit de acasă, prin lume, pentru a avea mai multă siguranţă, Creatorul intră în vieţile noastre, pe la marginile existenţei noastre, în periferie, surprinzându-ne pentru a ne arăta unde şi cum se scrie taina mântuirii.

Colinzile noastre cântă bucuria naşterii Domnului cu multă melancolie. Adevărul venirii lui Cristos între noi este, desigur, o bucurie evidentă, dar însemnată de întristare, fiindcă nu toţi pot să-L recunoască pe Omul-Dumnezeu. Sărăcia ieslei naşterii Sale nu este doar lipsa de recunoştinţă a lumii faţă de planul discret al Domnului de a ne oferi mântuirea, ci şi imaginea sufletului uman, despuiat şi infirm fără prezenţa divină. Dacă recunoaştem darurile căinţei şi iertării, atunci ieslea săracă – imaginea inimii noastre însemnată de păcat – se face ambasadoarea îndurării cereşti şi a gingăşiei Domnului pentru lume. Mult mai bine şi mult mai profund decât o mulţime de tratate teoretice în teologie, decât chezăşia misiunii sociale a Bisericii sau triumfalismul său istoric, prin mărturia simplă şi temeinică a străduinţelor fiilor lui Dumnezeu – fii ai Bisericii.

Dragii mei,

Viitorul nostru este Isus. Viitorul lumii nu poate fi fără Isus. Împărăţia este bucuria de a fi cu El, în orice ceas, în orice clipă încă din prezent. Când copilul nu este ascultător sau este obraznic, tata sau mama caută printr-o severitate momentană să-l facă să înţeleagă că taina binelui este la îndemâna omului, iar răul nu este natural pentru el. Cu inima înfrântă şi îndurerată, orice părinte adevărat îşi deschide astfel copilul spre iubire. În Biblie Dumnezeu plânge asupra infidelităţii poporului Său, constatând lipsa de recunoştinţă care aduce cu sine severitatea încercării ce nu are alt rost decât regăsirea drumului întoarcerii spre casă. Ieslea Betleemului ne descoperă mlădiţa iertării din raiul stabilit acolo, adus inimilor prin prezenţa Pruncului. În peştera străină şi rece “s-a arătat rădăcină neudată odrăslind iertarea” – spune o strofă a Crăciunului, adică bucuria împăcării cu Dumnezeu şi aproapele.

Lucrurile mici scriu istoria binelui, la fel ca Fiul lui Dumnezeu venit în lume, la margine de imperiu, iar fără bunătate, iubire şi respect, viaţa nu e decât vanitate şi întuneric, dispreţ şi violenţă. Aici îşi află bucuria Isus de a fi cu noi, iar Dumnezeu plânge dacă fiii Săi nu se bucură de împăcarea cu El, dacă mărturia noastră pentru îndurarea Sa nu este reală, pentru bucuria Inimii Sale milostive de a oferi lumii întoarcerea la lumină. Încrederea noastră în bunătatea Domnului, reîntoarcerea la El să fie, aici şi acum, semnul că nu putem trăi fără iertarea Cerului. Acest adevăr trebuie să ne fie paza sufletului pentru a fi sămânţa unui viitor în Cristos şi bucuria aşteptării Împărăţiei Sale peste noi, Biserică şi lume. Şi vom avea pace fără de care omenirea nu va fi bine.

Iubiţi fii sufleteşti,

Naturaleţea şi prospeţimea vieţii cu Cristos să nu apună niciodată în inimile Voastre. În pragul noului an, aş dori să mulţumim împreună Domnului din iesle pentru darul prezenţei Sfântului Părinte Francisc care, iată, ne redă atmosfera scumpă şi dragă a Betleemului. Ne-o propune cu naturaleţea sufletelor simple şi bune, după modelul Sfintei Familii din Betleem, după exemplul bucuriei păstorilor şi a magilor.

Isus vine pentru a ne oferi parfumul şi temelia Crucii care-L aşteaptă pe Golgota – semnul iubirii cereşti pentru noi. Este şi semnul nerecunoştinţei noastre, dar transfigurată de valoarea absolută a unei dragoste adevărate şi încercate cu preţ de sânge. Spunem adesea că suntem făcuţi pentru Domnul, dar am uitat să ne lăsăm surprinşi de blândeţea, gingăşia şi fragilitatea cu care El Însuşi ne vizitează şi ne cheamă pentru a ne oferi iertarea. Actul nostru de credinţă la cumpăna anilor să fie cel pe care-l repeta Padre Pio ucenicilor săi: “Nu există situaţii unde Isus este fără cruce, dar nici cruce în viaţa cuiva fără prezenţa lui Isus”.

Cu aceste gânduri Vă transmit părinteşte urările de Naşterea Domnului, încredinţându-Vă ajutorului şi protecţiei Sfintei Familii, în speranţa de a Vă şti încrezători şi curaţi pentru a persevera în credinţă, binevoitori şi senini. Timpul de har are precedenţă în faţa nevoilor momentane şi a slabei noastre înţelegeri. Dimpreună cu Preasfinţiile lor, Episcopii Mihai şi Claudiu, Vă spun din inimă “Sărbători sfinte şi binecuvântate!”, iar anul 2014, care stă să vină, să Vă apropie şi mai mult de Isus – Cel care vine.

“Adveniat regnum tuum, Domine! Maranatha!”

Cu arhierească binecuvântare,

Cardinal † LucianArhiepiscop şi Mitropolit
Arhiepiscop Major

Adunare Generală ASTRU arhieparhial

Sâmbătă, 12.10.2013 , s-a desfăşurat la Blaj Adunarea Generală a ASTRU arhieparhial.

După cuvântul de încurajare a Preasfinţiei Sale Claudiu , şi liturghia oficiată în Catedrală , celebrată de asistenţii spirituali ai filialelor active din cadrul ASTRU arhieparhial ( Alba Iulia, Blaj, Sibiu, Tg.Mureş şi Târnăveni) tinerii s-au deplasat în Aula Institutului Teologic.

Pe ordinea de zi s-au aflat
1.Prezentarea activităţilor ASTRU din perioada precedentă
2.Alegerea Consiliului Director pentru mandatul următor
3.Prezentarea activităţilor reprezentanţilor ASTRU în cadrul Federaţiei Naţionale ACRO ( consilierii pe sectorul copii şi sectorul tineri)
4.Desemnarea noilor consilieri
5.Diverse

În cadrul noului Consiliu Director , filiala din Tg.Mureş va fi reprezentată de Veronica Ilie .

Ioan Suciu, episcopul tinerilor

Tuşe cromatice

Vineri, 27 septembrie, dupa Liturghie , ne-am reunit pentru a demara o activitate nouă , Cercul de pictură.

Sub îndrumarea doamnei Alexandra Belciug, am început să înţelegem mai bine dimensiunile cromatice ale realităţii înconjurătoare.

Săptămânile ce urmează, vom continua întâlnirile , trecând printr-o serie diversă de teme şi abordări ale genului plastic.

Campus ACRO

În perioada 5 – 11 august 2013, la  Mănăstirea Părinţilor Carmelitani de la Snagov s-a desfăşura Campusul unitar al Federaţiei Acţiunea Catolică din România (ACRO) cu tema  „Acţiunea Catolică – mărturie de credinţă în slujba Bisericii” și motto-ul „Ştiu în cine am crezut.” (2Tim 1,12).

Acest campus a fost adresat tuturor membrilor Acţiunii Catolice (copii, tineri, adulţi)

cu intenţia de a fi o ocazie de formare specifică conform carismei şi misiunii Acţiunii Catolice. Pe parcursul campusului am reflecta asupra exemplului oferit de episcopii declaraţi fericiţi şi de episcopii mărturisitori ai credinţei din Biserica Catolică din România. Totodată, în centrul atenţiei a stat şi tema asumării responsabilităţii în Biserică şi în societate pornind de la îndemnurile oferite în Scrisoarea apostolică „Porta fidei”.  Au participat la acest campus unitar peste 150 de membri ai asociaţiilor din Federaţie precum şi diferiţi invitaţi.

Fiecare sector a derulat activitati specifice, in fiecare din zilele Campusului. Din partea ASTRU arhieparhial , sectorul tineri a fost reprezentat de Codrut Morariu din Tg.Mures, consilier al echipei nationale , si de Adriana Moldovan din Sebes. Seara de cunoastere ,  realizata sub forma unui concurs , ,,Re-cunoaste AC" i-a introdus pe participanti in atmosfera campusului. 

Zilnic a fost celebrata Sfanta Liturghie, una din seri a fost destinata adoratiei euharistice,derulata pana in dimineata zilei urmatoare. Atelierele ,derulate pe grupuri mici despre "Regula de viata ",  masa rotunda cu tema ,,Ce faci cu libertatea ta ? " , cineforumul ,,Giuseppe Moscati, doctorul sarmanilor" si discutiile despre filmul vizionat, activitatile comune derulate alaturi de dinamicul sector copii , si dezbaterile , alaturi de sctorul Adulti , au contribuit la cunoasterea participantilor, la schimburi de idei despre realitatile existente in eparhii. Trebuie amintita si vizita la Catedrala Sf.Iosif , celebrarea liturghiei la Biserica Adormirea Maicii Domnului , urmate de vizitarea Muzeului National de Arta.

Detalii suplimentare

Monseniorul

Monseniorul Vladimir Ghika (1873-1954), preot romano-catolic si principe roman, al carui martiriu pentru credinta a fost recunoscut de Papa Francisc la 27 martie 2013, va fi beatificat sambata, 31 august 2013, ora 11.00, la Bucuresti, in cadrul unei liturghii oficiata la Romexpo (Piata Presei Libere).

Liturghia beatificarii va fi prezidata de trimisul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, Prefectul Congregatiei pentru Cauzele Sfintilor. "Odata declarat fericit, monseniorul Vladimir Ghika va fi inscris in randul fericitilor si sfintilor Bisericii Catolice si introdus in calendarul Bisericii locale, al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucuresti, si sarbatorit la 16 mai, ziua martiriului sau", se arata intr-un comunicat emis de Arhiepiscopia Romano Catolica Bucuresti.

Monseniorul Vladimir Ghika este al treilea martir catolic din Romania, din perioada prigoanei comuniste, declarat fericit de catre Biserica Catolica, dupa Szilard Ignac Bogdanffy (2010), episcop romano-catolic auxiliar de Satu Mare si Oradea, mort in 1949 in inchisoarea din Aiud, si Janos Scheffler (2011), episcop romano-catolic de Satu Mare, mort in 1952 in inchisoarea din Jilava.

Beatificarea (din lat. beatificatio) este actul prin care Papa, in urma unor investigatii incepute in dieceza si continuate la Congregatia pentru Cauzele Sfintilor, acorda unui crestin catolic decedat, care a fost martirizat sau care a practicat toate virtutile in chip eroic, titlul de "fericit" si permite sa i se aduca un cult public de catre un grup limitat de credinciosi.

Vladimir Ghika s-a nascut in ziua de Craciun a anului 1873 la Constantinopol (Istambul - Turcia), nepot al ultimului domnitor al Moldovei, principele Grigore V. Ghika Voda (1849-1856), fiul lui Ioan Ghika (general de divizie, ministru plenipotentiar) si al Alexandrinei Moret de Blaremberg (descendenta din Henric al IV-lea, regele Frantei). La varsta de 25 de ani a mers la Roma, unde a studiat filozofie si teologie catolica la universitatea calugarilor dominicani.

In Romania s-a dedicat operelor de caritate si a deschis la Bucuresti  primul dispensar gratuit "Bethleem Mariae". De asemenea a pus bazele marelui spital si sanatoriu Sf. Vincentiu de Paul (Spitalul Parhon).

In timpul razboiului balcanic din 1913 a participat la serviciile sanitare. "Pentru daruirea lui plina de curaj in ingrijirea bolnavilor de holera de la Zimnicea, a fost distins de catre regele Carol I cu medalie militara, desi Vladimir Ghika era civil. Mai tarziu, in timpul primului razboi mondial s-a implicat in misiuni diplomatice, in ajutorarea victimelor cutremurului de la Avezzano (Italia), a tuberculosilor din ospiciul din Roma, a ranitilor de razboi, trecand de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalete surprinzatoare", se arata in comunicatul Arhiepiscopiei.

In 7 octombrie 1923 a fost sfintit preot catolic la Paris de catre Cardinalul Dubois, arhiepiscopul locului, desfasurandu-si activitatea preoteasca in Franta pana in anul 1939.

In timpul razboiului balcanic din 1913 a participat la serviciile sanitare. Pentru daruirea lui plina de curaj in ingrijirea bolnavilor de holera de la Zimnicea, a fost distins de catre regele Carol I cu medalie militara, desi Vladimir Ghika era civil. Mai tarziu, in timpul primului razboi mondial s-a implicat in misiuni diplomatice, in ajutorarea victimelor cutremurului de la Avezzano (Italia), a tuberculosilor din ospiciul din Roma, a ranitilor de razboi, trecand de la ambientele diplomatice la cele populare cu o naturalete surprinzatoare.

In 7 octombrie 1923 a fost sfintit preot catolic la Paris de catre Cardinalul Dubois, Arhiepiscopul locului, desfasurandu-si activitatea preoteasca in Franta pana in anul 1939.

Aflandu-se in Romania la izbucnirea celui de-al doilea Razboi Mondial, a ales sa ramana in tara, pentru a fi alaturi de saraci si bolnavi. Din aceleasi motive a refuzat mai apoi sa paraseasca Romania, odata cu instaurarea regimului comunist. A fost arestat la 18 noiembrie 1952, acuzat de "inalta tradare" si condamnat la trei ani de inchisoare. Intemnitat la Jilava, a fost amenintat, batut pana la sange si torturat. Doi ani mai tarziu, la varsta de 80 de ani, a trecut la cele vesnice in inchisoarea din Jilava.

Maria

Marie,mama mea

Aş vrea să spun şi eu da, Marie, mama mea
Toată numai ascultare şi plină de har
Aş vrea să spun şi eu da, Marie , paza mea
Fericită mamă a Domnului

1.Când totul e-ntunecat, Tu faci să fie zi
Ne-arăţi că printr-un da întreaga viaţă se poate schimba

2.Asemenea unei flori ce se deschide-n zori
Încrederea Ţi-ai dăruit, şi din belşug Domnul Te-a răsplătit

3.Când tot pământul e-nchis de-al mâinilor lui egoism
Tu ne-aminteşti zi de zi că drumul speranţei deschis poate fi

Întâlnirea arhieparhială a tineretului

Sâmbătă, 18 mai, comunitatea greco-catolică din Ocna Mureș, a fost gazda Întâlnirii  Arhieparhiale a Tinerilor din Arhidieceza de Alba Iulia și Făgăraș, eveniment la care au participat un număr de 350 de tineri din protopopiatele Blaj,Tg. Mureș,  Reghin, Aiud, Alba, Sibiu, Mediaș, Brașov, Turda și Ocna Mureș, însoțiți de preoții lor și alți responsabili cu pastorația tinerilor.

Tema întâlnirii, propusă tinerilor spre meditare, de către Prea Sfinția Sa Claudiu, episcopul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, a fost un citat din Evanghelia dupa Sfântul Ioan: ,,Eu sunt vița voi sunteți mlădițele,, (In. 15. 5).

Întâlnirea a început cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, celebrată de către PS Claudiu și preoții prezenți, răspunsurile la liturghie fiind date de către corul tinerilor din parohia 2 Tg. Mureș, îndrumați de părintele protopop Fodor Dan.

A urmat meditația PS Claudiu care i-a îndemnat pe tineri să urmeze calea lui Cristos și a Bisericii, pentru a deveni mlădițe puternic ancorate în vița Cristos, luând exemplul Sfântului Apostol Petru și avîndu-o drept protectoare pe Prea Curata Fecioară Maria, Maica Bisericii, căreia Prea Sfinția Sa i-a încredințat pe toți cei prezenți și familiile lor.

A urmat programul pe grupuri de discuții unde tinerii s-au împărțit în 14 grupuri moderate de preoții prezenți, pentru ca apoi grupurile să se reunească pentru concluzii și un scurt, dar gustat de tineri, program artistic-cultural, care a încheiat ziua celebrării tinereții și bucuriei.

La sfârșit Crucea, simbol al întâlnirii tinerilor, a fost predată de către organizatori, grupul tinerilor din Ocna Mureș, îndrumați de protopop Alexandru Biriș, grupului de tineri din parohia Blaj I.

Doamne noi tinerii Bisericii am venit astăzi la tine pentru a Te adora. Îți oferim Ție toate clipele vieții noastre, rugându-te să ne dai harul de a Te urma cu mai multă iubire. Fă Doamne din noi apostolii Tăi credincioși în lume, plini de curaj în lupta vieții. Că milostiv ești și Ție mărire înălțăm Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit. Amin.

Pr. Alexandru Biriș

sursa BRU.ro

Invitaţie

ARHIEPISCOPIA MAJORĂ ROMÂNĂ GRECO-CATOLICĂ, BLAJ PROTOPOPIATUL OCNA MUREŞ - PAROHIA OCNA MUREŞ Invitatie Tuturor fraţilor protopopi şi preoţi din Arhidieceză şi Vicariatul de Bucureşti, pentru: Întâlnirea arhidiecezană a tinerilor greco-catolici din Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş    Ocna Mureş – 18 mai 2013 Tema întâlnirii: Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. (In. 15.5) Programul intalnirii: Intervalul orar: 9-11 am Primirea tinerilor, locatia Biserica Sfantul Nicolae ora: 11,00 Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie (Biserica) ora: 12,30 Pauza de masa ora: 13,15 Impartirea pe grupuri de discutii, moderate de preotii prezenti (Sc. Gen. L. Blaga) ora: 14,30 Reunirea grupurilor pentru concluzii.(Biserica) ora; 15,00 Programul artistic-cultural. (Casa de Cultura Ocna Mures) ora:  18,00 Incheierea, predarea crucii

Hristos a înviat

Scrisoare Pastorală
la Sărbătoarea Învierii Domnului
2013

Cardinal † Lucian

prin harul şi mila Bunului Dumnezeu,
Arhiepiscop și Mitropolit
al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș,
Arhiepiscop Major
al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică,
în deplină comuniune de credinţă
cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei

Onoratului cler împreună slujitor,
cuvioşilor călugări şi călugăriţe,
iubiţilor credincioşi greco-catolici
şi tuturor creştinilor iubitori de Dumnezeu

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

Totul în această viaţă este sub semnul schimbării şi al trecerii. Azi nu mai suntem cei de ieri şi mâine vom fi din nou alţii. Un an se sfârşeşte şi fără să ne dăm seama, un altul ne bate la uşă. Sensul instabilităţii şi al fragilităţii stăpâneşte fiinţa umană şi lumea în care trăim. “Cine ne va mântui dintru aceasta?” pare să strige întreaga Creaţie.

Chiar şi Biserica, cu toate că străpunge prin puterea Mântuitorului voalul acestei lumi pentru a se ancora în veşnicie, trăieşte în propria-i fiinţă aceeaşi frământare, într-o formă sau alta. De exemplu noi, credincioşi ai anului 2013 după Cristos, am avut ocazia să trăim evenimente şi schimbări istorice. Unul dintre ele, renunţarea Papei Benedict al XVI-lea la Scaunul Petrin ne-a luat pe toţi prin surprindere. O avalanşă de întrebări, de posibile cauze, de supoziţii a cuprins întreaga lume. Prin toată furtuna mediatică, reuşeam de-abia să întrezărim un om, împovărat și alb de ani şi de slujire, care liber de măririle deşarte ale acestei lumi, depunea Puterea Cheilor în mâinile Celui de la care a primit-o.

În momentul în care Prinţi ai Bisericii din toate colţurile lumii şi-au îndreptat, unii dintre ei paşii, sau alţii, așa cum am făcut-o şi eu, inimile în rugăciune, înspre Cetatea Eternă, timpul parcă s-a oprit în loc. Și din rugăciunile atâtor suflete, cu îndurarea Domnului, a răsărit, din capăt de lume, un Papă care şi-a început misiunea plecând capul în faţa credincioşilor, parcă pentru a se înveşmânta cu rugăciunea, încrederea şi speranţa lor.

În general schimbările, “trecerile”, ne sperie. Suntem atât de obişnuiţi cu ceea ce cunoaştem deja, încât ne este frică de noutăţi. Câţi nu s-au cutremurat când Papa Benedict şi-a anunţat retragerea, întrebându-se cum va fi Biserica de acum încolo? Câţi nu au aşteptat cu înfrigurare să cunoască numele noului Papă, încercând să-şi imagineze un alt mod de a conduce Turma lui Cristos?

Provocările vieţii, cele cu care ne confruntăm zi de zi, ne oferă aceleaşi senzaţii, chiar dacă la o cu totul altă intensitate. Câţi nu se sperie, în momentul alegerii unei noi stări de viaţă, gândindu-se că renunţă la ceea ce cunosc, pentru a plonja în necunoscut? Cu atât mai mult cu cât în cazul unei căsătorii ori a hirotonirii preoţeşti, alegerea e pe viaţă. Mulţi spun că această frică de schimbare a căpătat proporţii exagerate astăzi, devenind un fel de boală a zilelor noastre.

Cred că toate aceste mici schimbări din viaţă ne înspăimântă fiindcă ne aduc aminte, fie şi în mod simbolic, de Marea Trecere, de moarte; de momentul în care, vrând nevrând, ne vom lepăda de tot ceea ce e palpabil şi deci oferă, chiar dacă în mod aparent, o anumită siguranţă, pentru a intra în ceea ce s-ar putea defini ca o Noutate Absolută.

De ce este atunci atât de Mare şi Sfântă această zi a Învierii Domnului? Fiindcă suntem luaţi de mână, însoţiţi de Fiul lui Dumnezeu tocmai în acest moment de singurătate extremă, ce ne înfricoșează atât de mult.  Dacă Isus ar fi fost lângă noi în greutăţile noastre, în bolile noastre, în suferinţele noastre, ar fi fost deja un lucru mare, dar nu ne-ar fi încredinţat de mântuire. Dar Cel ce ne-a creat şi ne cunoaşte deci cel mai bine, cunoaşte şi fragilitatea noastră. Și de aceea s-a dezgolit de mărirea Sa, pentru a intra cu noi în întunericul mormântului, reaprinzând în sufletele noastre făclia dumnezeirii Sale şi alungând astfel spectrul umbrelor ce ne îngheţă sufletele.

Cu toţii îl putem contempla pe Cruce, alături de noi, tâlhari de ieri şi de astăzi, fără putinţă de tăgadă, fără să ne mai putem îndoi de iubirea lui fără margini. Pe Cruce, toate “trecerile” noastre mărunte sunt cuprinse în marea lui Trecere. De aceea, noi, cei ce credem şi păstrăm Crucea Domnului în vieţile şi-n familiile noastre, mărturisim, chiar dacă din când în când doar cu jumătăţi de gură, victoria bucuriei Învierii asupra fricii trecerilor: Tăria mea şi lauda mea este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire. Nu voi muri, ci voi fi viu şi voi povesti lucrurile Domnului. Certând m-a certat Domnul, dar morţii nu m-a dat; Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru ea (Ps. 117)

Iubiţi credincioşi,

Într-un An al Credinţei, ca cel pe care îl trăim, aceste evenimente cu totul extraordinare, care marchează tot atâtea treceri sau pasaje, nu pot decât să ne pregătească pentru momentul Învierii pe care îl sărbătorim în fiecare an, prin care Domnul ne-a trecut de la moarte la Viaţă şi de pe pământ la Cer.

Mormântul Domnului este în mod misterios simbolul moştenirii noastre. Toată istoria Tărâmului făgăduinţei începe cu un mormânt. Atunci când Avram ajunge în ţara promisă lui de către Domnul, ţara aceea este deja ocupată. Și tot ceea ce părintele nostru întru credinţă reuşeşte să obţină, este un mormânt pentru soţia lui Sara. Un petec de pământ care nici măcar nu este al lui. De aici şi cu acesta, începe adevărata istorie a oamenilor cu Dumnezeu. Comuniunea dintre pământ şi Cer începe în cel mai înfricoşător loc al nostru, cel simbolizând extrema destrămare.

Cristos face acelaşi lucru. Începe zidirea Împărăţiei dintr-un mormânt. Nici acesta nu e al Lui. Îl primeşte de la Iosif din Arimatea. Omul lăsat de unul singur nu poate oferi decât morminte. Însă Dumnezeu ia “non-oferta” noastră, pentru a o transforma într-un loc de viaţă. Și din mormântul lui Isus, la fel ca din acel mormânt al Vechiului Testament, chip al acestuia, începe Ierusalimul Ceresc. Unde este moarte boldul tău? Unde este iadule biruinţa ta?

La fel ca Iosif din Arimatea, să oferim şi noi mormintele existente în viaţa noastră lui Cristos, pentru ca El să le transforme în locuri de comuniune cu Dumnezeu. Papa Francisc ne îndeamnă: “Cristos a învins răul, dar datoria noastră este aceea de a primi această victorie în viaţa noastră, în societatea noastră, în istoria noastră”.

Rămâne totuşi o dilemă: cum să facem în mod concret acest lucru? Cum să-L zărim pe Cristos Înviat, cum să ne bucurăm de El şi cu El, când lumea ne împroaşcă zilnic, fie la nivel personal, fie la nivel familial, fie la nivelul societăţii în care trăim, cu mizerie, cu durere şi cu suferinţă? Cum să întrezărim, dincolo de această consistentă perdea, bucuria Învierii? În mod paradoxal, tocmai în situaţia precară din această Vale a plângerii, Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie răspunsul.

Pentru a-l afla, să încercăm să ne lăsăm conduşi de mână, de primii martori ai acestui extraordinar eveniment. În primul rând de mironosiţele femei, care găsesc în calea lor o mare piatră de poticnire. Între ele şi Învățătorul lor preaiubit stă un obstacol aparent de netrecut. Însă când se aşteaptă mai puţin şi într-un mod cu totul negândit, un Înger este lângă ele pentru  a înlătura piatra din sufletele lor: “Nu este aici. A înviat!”

Petru şi Ioan, la rândul lor, auzind cele spuse de femei, aleargă la mormânt şi găsesc un giulgiu pe care o lumină misterioasă a imprimat chipul tainic al Domnului, ascunzând şi dezvăluind totodată misterul Învierii.

Maria Magdalena, cea numită de tradiţie pentru iubirea ei de Dumnezeu “cea asemenea cu Apostolii”, nu se poate despărţi în nici un chip de locul în care Învăţătorul a fost ascuns privirilor. Așteptând lângă mormânt, îl zăreşte pe Isus fără să-l recunoască. Îl crede un grădinar şi nu este departe de adevăr, trăind fără să-şi dea seama o realitate descrisă de cuvintele psalmului: “Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a sădit-o dreapta Ta”. Creatorul o cheamă pe nume şi în acel moment sufletul ei şi al omului dintotdeauna recunoaşte glasul Domnului din Grădina Raiului, cu care în «vremurile bune», acum reînnoite, era într-un continuu dialog. Ochii ei plini de lacrimi, tainice lacrimi, numite într-un mod atât de inspirat de către Sfântul Părinte Papa Francisc “ochelarii cu care reuşim să-L vedem pe Dumnezeu”, aceşti ochi copleşiţi de durere îl văd pe Domnul. Și inima este copleşită de iubire.

Maica Sfântă este cea aparent absentă din acest cadru. Cea binecuvântată între femei, mai înaltă şi mai mărită decât toţi heruvimii şi serafimii la un loc, este cea care renunţă la sine, la tot ce este al Ei, pentru a face loc lui Dumnezeu. La Buna Vestire, la fel ca şi la Înviere: un “da” nesfârşit şi pe veci spus Celui Preaînalt. Misticii cu toţii ne spun că Ei îi apare mai întâi Fiul înviat. Și oare ar putea fi altfel? Trup din trupul Ei, sânge din sângele Ei. Fiica Lui şi Maica Lui. Fiul Ei şi Creatorul Ei. Ea este cea care ne conduce şi ni-L arată într-un mod cu totul special pe Fiul.

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos,

De vrem să-L vedem cu adevărat, nu există pietre şi greutăţi să ne oprească. Tocmai în locurile unde ne simţim morţi sau neputincioşi, găsim semnele care ne spun că El a trecut deja pe acolo şi a învins. Suferinţa şi lacrimile, departe de a ni-L ascunde, sunt ochelarii cu care îl întrezărim chiar lângă locul îngenuncherii noastre.

Și dacă toate acestea nu ar fi, Maica lui Dumnezeu şi a noastră ne naşte încontinuu cu lacrimile Ei, la realitatea noastră nouă, realitate răscumpărată de către Fiul Ei, răstignit şi Înviat, aceea de împreună fii ai Tatălui Ceresc. Pe noi cei ce suntem “fiii lacrimilor Ei”!

Tuturor, dimpreună cu Preasfințiile Lor, Episcopii Claudiu și Mihai, Vă dorim Sărbători Sfinte și binecuvântate, alese haruri cerești și bucurie deplină în Domnul Isus cel Înviat din morți!

Cristos a înviat!
Adevărat a înviat!

Cardinal † Lucian
Arhiepiscop și Mitropolit
Arhiepiscop Major

Dată în Blaj, la 5 mai,
Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos
Anul Domnului 2013

In memoriam

In a doua zi a săptămânii mari a sărbătorii Învierii (luni, 29 aprilie 2013), protopopul Liviu Maximilian Sabău a fost chemat la Domnul. Moment de durere şi întristare pentru credincioşii bisericii noastre în aceste zile, dar şi de bucurie, dacă luăm în considerare credinţa populară care ne lasă să credem că cei plecaţi din viaţă în acest timp se vor bucura de împărăţia Domnului.

Liviu Maximilian Sabău îşi are obârşia din Grebenişu de Câmpie, localitate românească din inima Transilvaniei, binecuvântată de Dumnezeu, unde a văzut lumina zilei la 8 septembrie 1919. Atras de studii, după Şcoala primară din localitatea natală se îndreaptă spre Blajul aspiraţiilor noastre de atunci, unde urmează cursurile Liceului „Sfântul Vasile cel Mare”, iar apoi, studiile superioare le continuă la Academia Teologică. Vicisitudinile timpului, Dictatul de la Viena iar apoi Al Doilea Război Mondial, îl determină să se orienteze spre o carieră militară. Era nevoie atunci de paznic la hotare, motiv pentru care urmează Şcoala Militară de Ofiţeri din Arad, care îi conferă funcţia de comandant de companie în Batalionul 6 Vânători de Munte, până la terminarea războiului. La reîntoarcerea de pe front, se angajează ca pedagog şcolar la Liceul „Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu-Mureş pentru scurt timp. Realităţile istorice mai puţin generoase cu rezervistul care avea studii teologice greco-catolice şi militare burgheze, refuzul de a trece la credinţa ortodoxă şi convingerile militare nu concordau cu evoluţia societăţii româneşti postbelice fiind urmărit permanent de autorităţile comuniste. Astfel, este nevoit a se transfera cu serviciul în mai multe localităţi din România, între care: Topliţa, Lehliu, Vălenii de Munte, Făgăraş şi Râciu. Din anul 1967 a devenit salariat al Băncii Naţionale, Sucursala Târgu-Mureş în funcţia de casier iar apoi de trezorier de unde se pensionează în anul 1979. Era un loc de muncă mai puţin public şi de mare răspundere, corectitudine şi încredere.

După pensionare se reîntoarce la adevărata sa profesie, aceea de păstor al sufletelor, ca preot greco-catolic, prin binecuvântarea „in pectore” a P. S. Alexandru Todea, cardinalul de mai târziu a BRU. De acum va începe lungul drum al activităţii sale în clandestinitate. Acesta presupunea celebrarea zilnică a serviciului religios, a Sfintei Liturghii, oficierea mărturisirilor şi administrarea sfintelor sacramente, a tainelor cununiilor şi botezurilor, a înmormântărilor şi de tot ce tine de practica şi trăirea sufletească în acei ani de interdicţie religioasă. A fost în permanentă legătură ci Episcopul Alexandru Todea pe atunci cu sediul în Reghin, cu numeroşi preoţi aflaţi în activitate clandestină din Târgu-Mureş şi împrejurimi între care: dr. Emil Puni, Grigore Friciu, Iosif Pop, Petru Natea, Ioan Roşca, Augustin Giurgiu, Dumitru Postămaș, Aurel Comes, Grigore Dogaru, Ioniţă Conţiu, Zucu Dogaru, Gavril Branea ş. a. Împreună cu aceştia şi mulţi alţii s-a pregătit noul eşalon de preoţi pentru mult aşteptatul moment al punerii în libertate a bisericii greco-catolice.

După 1989, părintele Liviu îşi va consacra toate energiile organizării bisericii sale, a punerii ei în toate drepturile legitime, recuperarea credincioşilor, a lăcaşurilor de cult, caselor parohiale şi a fondului funciar deţinut, activitate dificilă şi anevoioasă. Primele Sfinte Liturghii au fost oficiate în aer liber sau în locuri improprii (şcoli cluburi, săli de gimnastică, case de cultură etc.). Calităţile de bun organizator i-au atribuit funcţia de protopop al Târgu-Mureşului. Acum devine imperios necesară construcţia de noi biserici, lucru care s-a şi întâmplat. În timpul său au fost puse bazele unui aşezământ social şi ecleziastic (o capelă), devenit acum sediu protopopial. Deseori îl întâlneam pe părintele Liviu făcând drumul de acasă ori de la capela din Str. Bernady spre instituţiile administrative ale municipiului şi  judeţului ori spre şantierul construcţiei, traversând centrul municipiului. Întotdeauna era senin, cu capul ridicat, privea în ochi, încrezător în tot ce întreprinde. Îşi făcea timp să se oprească cu fiecare cunoscut şi să dea o rază de speranţă fiecăruia.

La recomandarea Sa, Fundaţia Culturală „Vasile Netea” a inclus în planul său de editare a „Caietelor mureşene”, memoriile fostului părinte vicar episcopal al Târgu-Mureşului de odinioară Iosif Pop. Ele au apărut sub îngrijirea subsemnatului regretatului om de cultură Melinte Şerban, carte pe care o onorează cu o prefaţă. Preotul Iosif Pop provenea tot dintr-o familie numeroasă, tatăl său fiind preot de la care a primit o imensă bogăţie spirituală: „o inteligenţă ieşită din comun, subordonată prin credinţă lui Dumnezeu, o voinţă gata să treacă la acţiune în executarea binelui prezentat de raţiune, cu simţurile supuse facultăţilor superioare; cu dragoste faţă de muncă, o conştiinţă dreaptă şi sigură, o fire generoasă, o inimă iubitoare de Dumnezeu şi de oameni, încununată cu blândeţe, generozitate, fineţe şi bunătate. La aceste calităţi înnăscute şi cultivate prin educaţia în familie se adaugă şi cele câştigate prin eforturi personale, prin rugăciuni, meditaţii şi prin multe volume de cărţi bune citite şi studiate”.

Liviu Sabău era în primul an de teologie (1938-1939) când l-a cunoscut pe părintele Iosif Pop. Era în căutarea unui model. Modelul a devenit Iosif Pop. Nu întâmplător cuvintele mentorului spiritual devin trăsături ale discipolului. Nu întâmplător acesta îi devine confesorul său la care se mărturisea săptămânal şi se împărtăşea zilnic.

Pentru merite deosebite, Liviu Maximilian Sabău a fost distins încă din timpul războiului cu decoraţia „Coroana României”în grad de cavaler, cu frunze de stejar; titlul de Canonic onorar acordat de Mitropolia din Blaj; „Cetăţean de onoare” al municipiului Târgu-Mureş (1999) şi „Diploma de Excelenţă” însoţită de „Fibula de la Suseni” acordate din partea Prefecturii Judeţului Mureş (2004).

Toate acestea îl consacră ca o importantă personalitate a vieţii religioase şi de obşte a municipiului Târgu-Mureş, un model şi o aspiraţie demne de urmat.

Slujba de înmormântare a fost oficiată de Preasfinţia Sa Claudiu Pop – Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, părintele vicar Paul Turcu, protopop de Aiud, impreuna cu un numeros sobor de protopopi și preoți. În așteptarea învierii celei de obște, preacucernicul părinte se va odihni în cimitirul Bisericii de Piatră, unde a fost depus.

A consemnat Dimitrie POPTĂMAŞ

Postul Mare

Apărute în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, misiunile populare reprezintă o formă organizată de evanghelizare și constau într-o serie de predici speciale adresate credincioșilor unei comunități, cu scopul reînnoirii vieții creștine a comunității și aprofundării învăţăturii Bisericii.

Comunitatea Greco-Catolică din Protopopiatul Tg Mures a avut ocazia de a experimenta acest tip de pregătire spirituală în cadrul misiunilor populare parohiale organizate de catre Pr.Protopop Fodor Dan, în perioada postului mare in toate parohiile din cadrul protopopiatului.

Părintele protopop ne-a indemnat in cuvintele de invatatura sa fim crestini adevarati lasand la o parte ura,invidia si razbunarea iar în parohiile , casele şi familiile noastre, în fiecare moment al vieţii noastre sa-l avem pe primul loc pe Isus Mantuitorul astfel incat in sufletele noastre sa domneasca iubirea si pacea.

Misiunile populare sunt menite să arunce sămânţa care, în funcţie de calitatea solului, va produce roade.

In acest an in data de 01.04.2013 s-au implinit 20 de ani de la reinființarea Reuniunii Mariane din Tg.Mures, ocazie cu care s-a organizat o intalnire la parohia Adormirea Maicii Domnului, s-a rostit rugaciunea Rozarului, s-au intonat cântece mariane, s-au depanat amintiri cu activitatile desfasurate in aceasta perioada, intalnirea incheindu-se cu o agapa frateasca.

Calea Crucii

26.04 2013

Vremea superbă de primăvară a adunat la rugaciune credinciosii din protopopiat împreună cu preoţii, vineri 26 aprilie la ora 17.00 la rugăciunea Calea Crucii de la Cimitirul Eroilor.
Calea Crucii este o rugăciune specifică perioadei Postului Mare, iar la rugăciunea de vineri au fost invitaţi să participe creştinii de toate confesiunile. Procesiunea publică a început la poalele dealului unde este situată Crucea de Lumină, fiind animat[ de Astristii mureşeni .

Curs de formare tineri

În perioada 18-21 aprilie 2013 s-a desfăşurat la Timişoara ultimul curs de formare din triada propusă de echipa sectorului tineri din Acţiunea Catolică România.  Cursul de formare a avut tema abcAC şi moto-ul – „Voi sunteţi sarea pământului, lumina lumii!” (Matei 5,13-14) şi a fost pentru toţi participanţii o ocazie de formare și aprofundare a semnificației și importanței proiectului formativ într-o asociaţie de tip Acţiune Catolică, realizarea itinerariului formativ, reguli de viață în Acțiunea Catolică şi elaborarea unei fişe de activităţi.

Prima zi a cursului a fost dedicată proiectului formativ şi regulii de viaţă în Acţiunea Catolică. Sesiune de lucru despre importanţa proiectului formativ a fost coordonată de Crina Horvar- vicepreşedinte sector tineri care a subliniat faptul că finalitatea proiectului formativ este aceea de a forma laici care să îşi trăiască credinţa în mod autentic şi fidel, în orice context al vieţii. Laici care, aşa cum spun documentele Bisericii, să fie mereu conştienţi că sunt “în lume”, dar nu “ai lumii”, ci “pentru lume”. Astfel formarea creştină şi cea specifică Acţiunii Catolice trebuie să fie gândită, “organizată” şi oferită membrilor pentru ca aceştia să găsească răspunsurile necesare vieţii lor.

Invitaţii nostrii din Acţiunea Catolică Italiană, Marco Sposito vicepreşedinte a sectorului tineri şi Monica Del Vechio, consilier national a aceluiaşi sector au susţinut un moment de formare despre „Regula de viaţă în Acţiunea Catolică”. Pornind de la stabilirea unei reguli personale am ajuns la regulile de grup, ţinînd cont de cele 3 caracteristici rugăciune, împărtăşire şi mărturisire descoperind că uneori regulile nu trebuie să ne îngradească ci rolul lor este să ne ghideze pentru a avea o viaţă spirituală profundă şi matură.

Ziua de sâmbătă a fost dedicată activităţiilor practice, Codruţa Fernea secretar ACRO şi coordonator al departamentului pentru tineret din cadrul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice ne-a ajutat să înţelegem care sunt paşii pe care trebuie să-i urmam în desfăşuraea unei activităţi cu tinerii. Pornind de la programul propus pentru campusul unitar, tinerii impărţiţi în grupuri au avut de pregătit diverse ateliere, de la activităţi de cunoaştere la seri de adoraţie sau dezbateri pe diverse teme. Ziua s-a încheiat cu un moment spiritual susţinut de Pr. Iuliu Muntean, asistentul spiritual pentru sectorul tineri, după care a urmat participarea la Sfânta Liturghie alături de comunitatea locală şi a responsabilului cu pastoraţia tinerilor din Dieceza de Timişoara, părintele Tamas Bene.

Programul cursului a fost presărat cu  momente de rugăciune atât în rit latin, cât și în rit bizantin dar și cu momente de destindere și vizitarea orașului Timişoara. Tinerii au plecat entuziaşti că au avut ocazia să înveţe lucrui noi, să lege noi prietenii şi să împărtpşească din experienţa lor dar totodoată asumându-şi angajamentul transmiterii mai departe a bucuriei de a face parte din marea familie a Acţiunii Catolice.

Marşul pentru viaţă

Protopopiatul Greco-Catolic, în parteneriat cu Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş, organizează în data de 23 martie a doua ediţie a Marşului pentru Viaţă. 
Scopul evenimentului este afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei ca temelie a societăţii. Scăderea natalităţii, identificată ca factorul principal al crizei demografice, va continua să cauzeze adâncirea dezechilibrului ecomomico-social dacă nu va fi stăvilită, în primul rând prin restricţionarea/oprirea avorturilor. Invitaţi speciali vor fi lideri religioşi, politici, autorităţi locale şi responsabili din mişcarea provita. Se va lansa un Manifest către societate şi către clasa politică, document prin care se cere adoptarea unei atitudini şi legislaţii favorabile vieţii şi familiei, în contextul în care România are cea mai ridicată rată a avortului dintre toate ţările Uniunii Europene. Conform datelor statistice, în ultimele două decenii, România a piedut unul din cinci români prin practica avortului. În judeţul Mureş întreruperile de sarcină sunt în creştere, avorturile la minore fiind, de asemenea, mai mari cu 25 de procente în ultimul an. Dacă în 2011 s-au înregistrat peste 400 de cazuri de fete cu vârsta de până la 19 ani care au făcut avort, anul trecut numărul acestora a ajuns la 500. Mai şocant este faptul că au solicitat în ultimii 2 ani întrerupere de sarcină peste 70 de fete cu vârsta sub 15 ani. Acesta este principalul scop al Marşului pentru Viaţă  ce se desfăşoară anul acesta în peste 20 de oraşe ale României, oprirea acestui flagel înspăimântător de sacrificii umane. La Tîrgu-Mureş, Marşul pentru Viaţă va avea loc sâmbătă, în data de 23 martie 2013. Evenimentul va începe la ora 11,00  în Piaţa Teatrului, cu scurte alocuţiuni ale organizatorilor și invitaţilor, urmat de procesiunea prin Piaţa Trandafirilor şi vizionarea unui documentar privind practica avortului, la Cinema Arta. Partenerul oficial al evenimentului: Primăria Municipiului Tîrgu-Mureş. Parteneri media: 24 Ore Mureşene, Zi-de-Zi, Stii TV, TTM şi tîrgumureseanul.ro.  Mai multe informaţii se pot obţine pe pagina de internet la adresa: www.marsulpentruviata.ro

Întâlnire ASTRU AGRU

Începând  cu mijlocul lunii februarie, în fiecare zi de vineri , cu începere de la ora 18 , se vor desfăşura la sediul Protopopiatului Tîrgu Mureş , întâlnirile ASTRU AGRU , sub mottoul  ABC Darul credinţei.