Pastorala de Pasti a Preafericitului Lucian Muresan al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolica
Prin harul si mila Bunului Dumnezeu, Arhiepiscop Major, în deplina comuniune de credinta cu Sfântul Scaun Apostolic al Romei, onoratului cler împreuna slujitor, cuviosilor calugari si calugarite, iubitilor credinciosi greco-catolici si tuturor crestinilor iubitori de Dumnezeu, har voua si pace de la Domnul nostru Isus Cristos cel Înviat din morti! Cu mare bucurie praznuim si în acest an Sarbatoarea tuturor Sarbatorilor, Pastele Domnului, în cea dintâi zi a saptamânii, când Mântuitorul din mormânt a Înviat si din moarte la viata ne-a trecut pe noi. Purificati de lungul parcurs al Postului Mare, dupa ce ne-am dezbracat de omul cel vechi prin marturisire si iertarea obtinuta în taina sfintei Spovezi si de asemenea, dupa ce L-am însotit pe Isus cu gândul si cu sufletul în patimile si moartea Sa de pe cruce, participând la slujbele Bisericii, astazi ne regasim toti credinciosii împreuna pentru a lua lumina si pentru a-L întâlni si primi pe Cel pe care Îl iubim. Astazi, întreaga Biserica lui Dumnezeu si odata cu ea întreaga suflare crestina cânta: „Cristos a Înviat din morti, cu moartea pe moarte calcând si celor din morminte viata daruindu-le”.
Anuntul biruintei lui Isus asupra mortii si a pacatului, consemnat de Sfintele Scripturi si proclamat de apostoli si de Biserica, rasuna de-a lungul timpului ca un ecou si el este auzit de cei credinciosi. Acest vesel anunt este adresat mai întâi inimii omului si mai apoi mintii si ratiunii sale. Cu inima se crede spre mântuire, cu gura se proclama, iar cu fapta se da marturie. În acest an as dori sa meditam împreuna asupra experientei apostolilor si a femeilor mironosite, care s-au învrednicit sa-L însoteasca pe Mântuitorul în timpul vietii Sale pamântesti si mai apoi sa-L întâlneasca viu, dupa glorioasa Sa înviere din morti. Ei sunt cei care au dat marturie despre aceasta si pe cuvântul lor devenit Scriptura, se sprijina ca pe un fundament de neclintit, credinta noastra. Urmând acelasi itinerar al credintei ca si ei, putem si noi sa avem aceeasi experienta si sa comunicam lumii contemporane, ceea ce concetatenii femeii samarinene marturiseau, dupa ce L-au întâlnit pe Isus la fântâna lui Iacov: „Credem nu numai pentru cuvântul tau, caci noi însine am auzit si stim ca Acesta este cu adevarat Cristosul, Mântuitorul lumii” (Ioan 4,42).
În acest parcurs spiritual, pornim de la marturia pe care evanghelistul Ioan o da în Evanghelia sa din capitolul 20, în care ucenicul iubit de Isus consemneaza experienta sa referitoare la Învierea lui Isus, pe cea a Mariei Magdalena si pe cea a celor doisprezece Apostoli care erau împreuna ascunsi de frica iudeilor. Asadar, este vorba de doua tipologii ale experientei personale si una a celei comunitare. Alergând la mormântul gol, apostolul Ioan împreuna cu Petru descopera giulgiurile zacând deoparte, dar pe Isus nu L-au gasit. „si aplecându-se, a vazut giulgiurile puse jos, dar n-a intrat, a sosit si Simon Petru, urmând dupa el si a intrat în mormânt si a vazut giulgiurile puse jos, (…) atunci a intrat si celalalt ucenic care sosise întâi la mormânt si a vazut si a crezut.” (Io.20,5-8)
Apostolul Ioan a alergat mai repede la mormânt, însufletit de dragostea pe care I-o purta lui Isus si sustinut de tineretea sa, dar l-a asteptat si pe sfântul Petru, intrând dupa el în locul mortii, a vazut semnele si a crezut. Dragostea îl face sa creada în Înviere pornind de la semne, ca mai apoi sa Îl întâlneasca si sa-L vada pe Mântuitorul împreuna cu ceilalti apostoli. Aceeasi dragoste fata de Învatatorul si Domnul o face pe Maria Magdalena sa mearga dis de dimineata la mormânt, pentru a-L cauta si pentru a-si îndeplini obligatiile fata de Cel mort, potrivit rânduielii iudaice. Negasindu-L pe Isus, Maria plânge si lacrimile ei izvorâte din dragoste devin porti prin care harul mântuitor îi atinge inima. Domnul îsi descopera maretia Sa fara sa uite de micimea naturii noastre si de experientele fragile ale omului. Isus se face cunoscut si celor doi apostoli care erau în drum spre Emaus, pornind de la tristetea lor, printr-un dialog amplu, în care le aminteste de întreaga istorie a mântuirii, ca mai apoi sa fie vazut în simplitatea profundului gest al frângerii pâinii. Dumnezeu nu lasa în uitare detaliile vietii cotidiene si textul nostru evanghelic evidentiaza aceasta pe deplin.
Tema lacrimilor este prezenta atât în textul nostru prin întrebarile repetate adresate Mariei de catre îngeri si de catre Isus: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauti?” (Io. 20,13.15), cât si în viata personala si comunitara a fiecaruia dintre noi. Au plâns înaintasii nostri vazând grelele încercari care s-au abatut asupra tarii, poporului si Bisericii noastre si plâng si astazi atâtea comunitati parohiale si noi împreuna cu ele, vazând nedreptatile care ni se fac si mai ales lipsa de virtuti umane si crestine în cei la care ne-am astepta sa le aiba. Plâng si astazi atâtia parinti care sufera, atât din cauza grelelor conditii cauzate de criza economica, cât si din cauza fiilor, rudeniilor sau cunoscutilor, atunci când constata ca pierd sensul vietii, cautându-si împlinirea acolo unde nu o pot gasi.
Ne amintim însa de mângâietoarele cuvinte ale profetului Isaia: „Domnul Dumnezeu va sterge lacrimile de pe toate fetele” (Is. 25,8) si de cele ale cartii Apocalipsei: Domnul „va sterge orice lacrima din ochii lor si moarte nu va mai fi; nici plângere, nici strigat, nici durere nu vor mai fi, caci cele dintâi au trecut.” (Apoc.21,4). Maria Magdalena îngândurata fiind, nu Îl recunoaste imediat pe Isus, desi El Însusi îi vorbeste si o întreaba: „De ce plângi? Pe cine cauti?”, decât atunci când o cheama pe nume. Marea tema a cautarii lui Dumnezeu amintita si de psalmistul David: „Dumnezeule, Dumnezeul meu, pe Tine Te caut dis de dimineata, însetat-a de Tine sufletul meu, suspinat-a dupa Tine trupul meu” (Ps.62,1), ramâne mereu actuala si pentru fratii si surorile noastre care Îl cauta pe Dumnezeu dar nu Îl gasesc.
Maria Magdalena reprezinta cautarea lui Dumnezeu, prezenta în atitudinea atâtor barbati si femei din Vechiul Testament si de asemenea, acea parte a omenirii de azi, care este în lacrimi deoarece este fara Dumnezeu, însa nu înceteaza sa Îl caute, chiar daca nu-L gasesc.
Multi dintre semenii nostri Îl cauta pe Dumnezeu acolo unde El nu se afla, la mormântul gol, în nostalgia trecutului, sau în acele activitati pur umane care nu le permit recunoasterea Lui în misterul vietii prezente si în actualizarea ei prin iubirea frateasca. Altii Îl cauta pe Domnul în modelele umane ale eficientei, succesului, puterii si placerii, dar nu-L gasesc, pentru ca acestea nu sunt izvoare care sa sature setea si sa potoleasca dorul înscris de Creator în însasi natura umana. Este admirabila atitudinea Mântuitorului care nu se supara de nestiinta Mariei si a cautarilor ei, ci prin Învierea Lui, vine sa corecteze cautarile noastre, folosindu-se de ceea ce este pozitiv în ele, pentru a ne îndrepta pasii spre Tatal ceresc si împaratia Lui.
Iubiti credinciosi,
Un eveniment deosebit de important în viata Bisericii noastre a avut loc în luna februarie a acestui an, când împreuna cu toti episcopii nostri membri ai Sinodului si cu ceilalti episcopi membri ai Conferintei Episcopale am fost la Roma în vizita ad limina apostolorum. Un moment eclezial înaltator pentru noi a fost celebrarea sfintei si dumnezeiestii Liturghii la mormintele sfintilor apostoli Petru si Pavel în semn de recunostinta pentru toate harurile de care s-a învrednicit Biserica noastra de-a lungul timpului. Întâlnirea cu Sfântul Parinte a constituit, pe lânga bucuria fireasca a comuniunii în credinta cu urmasul Sfântului Petru, si afirmarea universalitatii credintei noastre.
Isus Cel Înviat în numele caruia suntem astazi împreuna în Biserici, i-a trimis pe apostolii sai în toata lumea, sa predice Evanghelia la toata faptura si prin cuvântul lor, El Însusi s-a facut lucrator si prezent prin minuni si vindecari de tot felul. A întemeiat Biserica, noul popor al lui Dumnezeu care prin marturisirea aceleiasi credinte si prin împartasirea acelorasi sfinte Taine formeaza Trupul Sau mistic. În esenta ei, Biserica nu poate sa fie decât Una, pentru ca Unul este Domnul ei si liantul care îi uneste pe toti este dragostea Lui, concretizata si traita de credinciosii care ramân în comuniune unii cu altii. Comuniunea cu Dumnezeu se face vizibila în comuniunea sfintilor si în apartenenta la acelasi popor al lui Dumnezeu. Ea este fundamentul oricarei comuniuni si izvor al întelegerii si iubirii dintre oameni.
Tot cu acest prilej al vizitei noastre, am aflat din informarea pe care ne-a facut-o Congregatia pentru Cauzele Sfintilor, de stadiul procesului privind martiriul episcopilor nostri. Desi procesul este la început, ne bucuram de aceasta noua etapa, care este ultima, din lungul sir al ridicarii la treapta altarelor a celor care au marturisit pâna la sfârsit cu pretul libertatii si al vietii lor. Marturia lor este semnul vizibil al lucrarii harului lui Dumnezeu care se revarsa neîncetat peste Biserica si pe cele neputincioase le împlineste, iar pe cele slabe le întareste. Nu aparentele date de numar, putere sau influenta politica sa ne fie criteriile de evaluare a pozitiei si statutului nostru, ci convingerea si constiinta apartenentei noastre la Cristos si la Biserica Sa.
Pentru a grabi momentul recunoasterii oficiale a gloriei martirilor si totodata al bucuriei noastre, rugaciunile Voastre sunt de cel mai mare ajutor. Atât rugaciunile comunitare din Biserica, cât si cele particulare facute de fiecare în camara inimii sale, vor anticipa ceasul si ne vor uni si mai mult unul cu altul. Aceleasi rugaciuni la care parinteste Va îndemn, facându-ma eu însumi împreuna cu fiecare rugator, sa le înaltam catre Domnul pentru preotii nostri, în acest timp pascal care ne apropie de încheierea anului dedicat sfintei preotii. Rugaciunea si sprijinul nostru, sustinute de dragoste si rabdare, cladesc comunitatea si ajuta persoanele. Preotii au nevoie sa fie sustinuti si întelesi pentru ca umanitatea, virtutile si personalitatea lor, sa poata sa creasca si astfel profunzimea tainei pe care o poarta, sa se manifeste mai deplin spre folosul întregii comunitati. Rabdarea, grija si iertarea acordata, sa nu le fie justificare ca atitudine cuvenita din partea altora, ci imbold si motiv al unei daruiri si mai mari pentru credinciosii de a caror mântuire se fac raspunzatori.
Iubiti credinciosi,
Mântuitorul nostru Înviat din morti s-a aratat Mariei Magdalena, chemând-o pe nume, asa cum consemneaza textul Scripturii, si ea abia atunci îl recunoaste, la auzul vocii Sale. Tristetea i se transforma în bucurie, inima-i tresalta si mintea-i uimita. Îl recunoaste pe Domnul, dupa ce constientizeaza ca mai întâi ea este cunoscuta de catre El. Venise la mormânt cu inima zdrobita de durere, pentru ca în inima ei, Isus era prezent ca mort si absent ca viu. Prinde curaj si se înflacareaza dupa schimbarea simtamintelor inimii, apoi îsi aminteste ca Dumnezeu este Iubire si nu poate sa moara în inima celui care iubeste. Asadar, dragostea din sufletul omului este semnul vizibil al prezentei reale a Mântuitorului, care ramâne de-a pururi cu cei ce Îl iubesc si I se încredinteaza. „Cel ce ma iubeste pe Mine va fi iubit de Tatal Meu si-l voi iubi si Eu si ma voi arata lui” (Io.14,21).
Cel care iubeste, vede, nu umbla în întuneric, nici în singuratate, ci are ochi noi, pentru ca are o inima noua, precum este scris în profetul Iezechiel: „Va voi da inima noua si spirit nou va voi da; voi lua din voi inima cea de piatra si va voi da inima de carne” (cap.36,26). Isus o trimite apoi pe Maria sa vesteasca apostolilor si prin ei noua tuturor, ca misiunea Domnului continua prin cei ce cred si îi accepta cuvântul si de asemenea, ca suntem asteptati în cer, acolo unde si Mântuitorul se afla. „Mergi la fratii Mei si le spune: Ma sui la Tatal Meu si Tatal vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru” (Io.20,17).
Dragii mei, crestinul, prin viata sa de credinta, nadejde si dragoste este vestitorul destinului omului, al chemarii lui profunde si al exigentei de a raspunde vocatiei sale. Sa nu ne fie frica sa-L vestim pe Dumnezeu prin prezenta si atitudinea noastra crestina în mijlocul lumii, a societatii si a evenimentelor acesteia.
Viata sociala poate sa fie configurata si ajutata în framântarile si cautarile membrilor ei de atitudinea si prezenta traitorilor Evangheliei. Biserica nu oboseste în a vesti si marturisi Vestea cea buna, amintind mereu fiilor ei si nu numai, ca omenirea nu trebuie sa înceteze de a privi la destinul ei, dar fara sa uite de timpul prezent prin care se realizeaza si se câstiga cele viitoare. Atitudinea civica a bunei cuviinte, a masurii, a respectului si dialogului, a dreptatii si echitatii, devine misiune pentru noi, în datoria pe care o avem de a fi vestitori si împlinitori ai Cuvântului Mântuitorului.
Cu aceste gânduri si îndemnuri, iubiti fii sufletesti, Va însotesc în rugaciune pe fiecare dintre Voi, familiile si pe cei dragi ai Vostri. Împreuna cu Preasfintiile lor, Episcopii Vasile si Mihai, Va dorim tuturor Sarbatori Sfinte si binecuvântate, alese haruri ceresti si bucurie deplina în Domnul nostru Isus Cristos cel Înviat din morti!
Cristos a Înviat!
† LUCIAN
Arhiepiscop si Mitropolit al Arhieparhiei de Fagaras si Alba Iulia – Blaj, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unita cu Roma, Greco-Catolica
