duminică, octombrie 25, 2009

Zilele Acţiunii Catolice 2009


Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO) iniţiază în perioada 18 – 25 octombrie 2009 evenimentul naţional Zilele Acţiunii Catolice, acesta devenind deja o tradiţie în ultimii ani. Federaţia reuneşte asociaţiile laicilor din biserica greco catolică şi din cea romano catolică, de la sectorul copii, sectorul tineri (ASTRU), cât şi cele de la sectorul adulţi (AGRU).

Prin acest eveniment naţional se doreşte o promovare a Acţiunii Catolice atât la nivel naţional cât şi la nivel local încurajându-se desfăşurarea de activităţi de promovare, cunoaştere şi formare specifice acţiunii catolice.

Zilele Acţiunii Catolice din acest an vor avea ca motto: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 6,33). Tema aleasă este: Pune-l pe Dumnezeu pe primul loc în viaţa ta! Fă parte din Acţiunea Catolică! Îndemnul adresat membrilor este acela de a căuta în toate acţiunile lor să răspundă chemării lui Dumnezeu de a construi împărăţia sa. Totodată Acţiunea Catolică doreşte să fie locul unde fiecare membru este ajutat să crească în viaţa spirituală. De aici se naşte şi invitaţia adresată celor care ne înconjoară de a face parte din asociaţia noastră.



Din programul activităţilor derulate de ASTRU Tg.Mureş în cadrul acestei manifestări spicuim :
*23.10. Liturghia tinerilor
*25.10. Discuţii despre călătoriile şi pelerinajele membrilor ASTRU Tg.Mureş
*25.10. Adorarea creaţiei Lui Dumnezeu . Drumeţie ASTRU în pădure
*25.10. Vernisaj de pictură . Tema Psalmii ( realizat şi cu ocazia a 80 de ani de la înfiinţarea AGRU )

Niciun comentariu: