vineri, februarie 05, 2010

Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii

FOTO

Federaţia Acţiunea Catolică din România (ACRO) a organizat, în perioada 1-4 februarie 2010, la Mănăstirea Carmelitană din Snagov, seminarul cu tema Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii, sub motoul “Ca nişte pietre vii, sunteţi zidiţi ca într-o casă spirituală pentru o preoţie sfântă ca să aduceţi jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu prin Isus Cristos” (1Pt 2,5).

La acest seminar au fost prezenţi:IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti,PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi,PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Mons. Ugo Ughi (vice-asistent general al Acţiunii Catolice Italiene şi director spiritual al Seminarului Pontifical Lombard din Roma) şi pr. Antonio Mastantuono (asistent spiritual al Mişcării de Implicare Educativă a Acţiunii Catolice, profesor la Universitatea Pontificală din Lateran), preoţi şi laici implicaţi în viaţa Bisericii, membri ai echipelor naţionale ale Acţiunii Catolice (sectorul copii,sectorul tineri şi sectorul adulţi).




Ar fi trebuit sa participe şi Excelenţa sa Mons. Agostino Superbo, arhiepiscop de Potenza, vicepreşedinte al Conferinţei Episcopilor din Italia (asistent spiritual în anii anteriori al Acţiunii Catolice din Italia şi asistent ecleziastic al Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice), dar zborul spre Bucureşti a fost anulat în ultima clipă.

A fost dezbătut materialul Mons. Agostino Superbo, cu tema Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii.Mons. Ugo Ughi şi şi pr. Antonio Mastantuono au vorbit despre Colaborarea păstori – laici, o bogăţie pentru vocaţia sacerdotală. Episcopii catolici din România, au participat la masa rotundă cu tema Vocaţia laicilor în Biserică şi societate.

Acest seminar este adresat asistenţilor spirituali ai Acţiunii Catolice din diecezele şi eparhiile unde aceasta este prezentă, cu intenţia de a fi o ocazie de aprofundare a temei coresponsabilităţii preoţilor şi laicilor în misiunea Bisericii.

Reprezentanţii noştri la aceste activităţi au fost Codruţ Morariu din partea ASTRU şi Alexandra Belciug din partea AGRU.

Niciun comentariu: