duminică, februarie 28, 2010
Ecourile unei vizite speciale
Activităţile s-au desfăşurat conform programului stabilit iniţial , biserica fiind în permanenţă plină de credincioşii dornici să se afle în apropierea icoanei , şi de a-i închina Mariei rugăciunile şi intenţiile lor. Paraclisul Maicii Domnului a fost intonat de preoţii concelebranţi, iar Sfânta liturghie, rozarul de bucurie , Calea Crucii şi adoraţia euharistică au fost animate de grupul de tineri astrişti .
Mărturiile participanţilor vorbesc despre trăirile speciale resimţite în preajma icoanei, a fiorului lăuntric de întărire a credinţei creştine şi a speranţei într-o lume mai bună .
Îndelunga ignorare a lui Dumnezeu a adus lumea într-o gravă stare de amorţeală spirituală generalizată. Planul Preacuratei este menit să re-trezească credinţa în inimile celor ce se declară creştini dar trăiesc o viaţă de ateism practic. "Întoarceţi-vă la Dumnezeu, este singurul lucru pe care vi-l cer"
Cu bucuria unor momente speciale trăite în preajma icoanei Fecioarei, ne încredinţăm speranţele şi grijile zilei de mâine ocrotirii de mamă a Mariei , trimisă pentru a readuce lumea pe calea împăcării cu Dumnezeu.
"Pacea o va afla doar acela care îl găseşte pe Dumnezeu".
duminică, februarie 21, 2010
Icoana Maicii Sfinte de Guadalupe la Tg.Mureş
Sfânta Fecioară de Guadalupe este singura Icoană care s-a „imprimat” ea însăşi în interiorul Tilmei lui Juan Diego. Portretul Ei îşi păstrează în mod miraculos culorile din 1531 iar Tilma care îi serveşte drept suport îşi păstrează proprietăţile naturale. Ea ne arată că trăieşte mereu în Icoana Ei!
Putem să vedem în acest portret chipul autentic al Fecioarei Maria, Maica lui Isus şi „Femeia” din Apocalipsă. Însărcinată, Ea ne descoperă dorinţa Ei de Maternitate asupra fiecăruia dintre copiii Ei şi asupra întregii lumi pentru a stabili adevărata Pace, aşa cum a realizat-o în Mexic după apariţiile Sale.
Programul Special al parohiei noastre va avea următoarea desfăşurare :
17,00 PRIMIREA ICOANEI
17,30 SFÂNTA LITURGHIE
19,30 ROZARUL DE BUCURIE
20,30 PREZENTARE VIDEO
21 ,00 ACATISTUL MAICII DOMNULUI
22 ,00 PREZENTARE VIDEO
22,30 PARACLISUL MAICII DOMNULUI
23 ,00 ADORAŢIE EUHARISTICĂ
Detalii suplimentare despre icoană
Invitaţie
La împlinirea a cinci ani de la trecerea spre veşnicie a Venerabilului Pontif Ioan Paul al II-lea, Centrul Spiritual Manresa din cartierul clujean Zorilor invită tinerii la reculegerea cu titlul: SANTO SUBITO!
Reculegerea se va ţine în perioada 12 – 14 martie 2010.
Programul începe vineri la ora 19.00 şi se termina duminică la ora 14.00
De asemenea vă anunţăm că mai sunt locuri libere pentru Atelierul de fotografie organizat la Centrul Manresa în perioada 26 – 28 februarie 2010.Alte detalii lputeţi afla făcând clic aici
Pentru înscriere sau alte informaţii puteţi contacta Centrul Spiritual Manresa:
tel. 40.64.71 / 69
Pr. Jurek, tel. 0744.921.777.
E‑mail: centrulmanresa@gmail.ro
Pagina web: http://www.iezuiti.ro/cluj/contact/
Evenimentele săptămânii trecute
Astfel, după liturghia tinerilor din seara zilei de vineri , 12 februarie, am decis să organizăm tradiţionalul bal de intrare în post.
Deci, sâmbătă , 13 februarie , ne-am reunit la un pahar de vorbă şi puţină ( sau mai multă...) mişcare pe ritmuri muzicale ( în funcţie de rezistenţa bateriilor şi acumulatorilor personali :-)) )
Dimineaţa de duminică , după liturghie , ne-a prilejuit demararea unui proiect creionat de mai mult timp, şi anume vizionarea unor ecranizări speciale . Am început acest demers , urmărind MOST , cunoscut şi ca The Bridge. Discuţiile despre ipostazele surprinse în această peliculă au fost extrem de interesante , apreciind apoi, fiecare în parte , valorile propriei existenţe.
Vă ataşez mai jos linkul spre pagina unde puteţi să îl vedeţi şi voi.
Vizionare plăcută
Clic aici
sâmbătă, februarie 13, 2010
Invitaţia adresată papei Benedict al XVI-lea
12.02.2010, Vatican (Catholica) - Înalt Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în calitate de preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, l-a invitat astăzi pe Papa Benedict al XVI-lea în România, pentru un “pelerinaj pastoral în ţara noastră, pentru a întări mărturia pe care credincioşii greco-catolici şi romano-catolici o aduc în această ţară, şi pentru a întâlni întregul popor român şi a oferi Bisericilor îmbrăţişarea păcii, în caritate”.
Invitaţia a fost lansată în cadrul audienţei pe care Suveranul Pontif a acordat-o astăzi, 12 februarie, în Vatican, Episcopilor catolici români aflaţi la Roma pentru vizita “ad limina Apostolorum”.
Invitaţia
Mesajul Papei Benedict al XVI-lea către episcopii din România
Mai multe detalii despre vizita ad limina a episcopilor catolici din România , aici .
Cronica vizitei
Întîlnirea preoţilor catolici din România
Iaşi: Întâlnirea preoţilor catolici din România
Oraşul Iaşi a fost gazda pentru Cea de-a III-a Întâlnire Naţională a Preoţilor Catolici din România, în perioada 8-10 februarie 2010. Au fost prezenţi 85 de preoţi, romano-catolici şi greco-catolici, din toate cele şase dieceze romano-catolice şi din cele cinci eparhii greco-catolice: Bucureşti, Alba-Iulia, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Blaj, Cluj, Maramureş şi Lugoj. Au fost prezenţi şi patru preoţi din Dieceza de Chişinău (Republica Moldova).
Tg.Mureşul a fost reprezentat la această întâlnire de părintele protopop Dan Fodor .
Detalii suplimentare pe siteul Catholica
luni, februarie 08, 2010
Amintiri de la Poznan
Sfârşitul lui 2009 şi începutul lui 2010 ne-a prilejuit participarea la cea de-a 32 ediţie a Întâlnirii Europene a tineretului , organizată de comunitatea Taize.
Scrisoarea primită azi de la fratele James vorbeşte despre momentele speciale ale acelor zile, care merită să fie împărtăşite tuturor.
Lectură plăcută !
,, Dragi Prieteni,
Mai mult decat o luna a trecut deja de la Intalnirea de la Poznan. Cum multi nu au avut posibilitatea sa ia parte la pelerinaj in acest an, ne-am gandit ca va vom scrie cateva randuri astfel incat sa simtiti si voi ca ati participat. Intalnirea in sine a fost una speciala. La plecarea autocarelor, in ultima zi, atat de multi participanti din Romania ne-au spus ca a fost cea mai frumoasa intalnire de cand vin ei!
Si motivul pentru aceasta? Ospitalitatea poporului polonez, cred. Inainte ca intalnirea sa inceapa toti fratii, surorile si voluntarii deja sositi la Poznan au fost invitati sa sarbatoreasca Ajunul Craciunului impreuna cu diferite familii. A fost o frumoasa experienta pentru noi – vreau sa spun ca am simtit cum va fi intalnirea inainte ca ea sa inceapa. Aparent aceasta traditie a ospitalitatii este atat de puternica, incat ei spun ca, daca dusmanul ar veni la usa trebuie sa iti arunci sabia (asta ne arata cat de vechi este obiceiul) si sa il primesti si pe el.
Intalnirea in sine s-a defasurat foarte lin si calm, dar acesta a fost cu adevarat un rezultat al implicarii tinerilor din oras, care au desfasurat o munca asidua – atat de mult au asteptat si au solicitat aceasta intalnire de atat de multa vreme.
In Scrisoarea din China scrisa de fratele Alois pentru acest an, el ne invita sa reflectam toti asupra libertatii noastre – 20 de ani dupa schimbarile care au avut loc din ’89 in Romania si in alte parti. Aceasta a fost si tema intalnirii pe tari.
Intalnirea pentru Romania a fost cu adevarat frumoasa. Mai intima decat de obicei, si deschisa, apropiata, spontana. Au fost atat de multi tineri, care au dorit sa vorbeasca, sa ne vorbeasca despre ce-si amintesc, despre ce-au simtit si despre cum au trait acesti douazeci de ani de libertate.
O tanara din Iasi ne-a impartasit foarte frumos gandurilie sale, adresand tuturor urmatoarea intrebare: "Cum crezi ca va arata Romania in zece ani? Asa cum te vezi tu aratand in zece ani, cum te vezi tu in zece ani. A fost interesanta intrebarea si raspunsul de asemenea pentru ca nu am fost invatati sa ne intrebam in acest fel, sau sa ne planificam viata in acest fel. Din acest punct de vedere avem de invatat."
Au fost si tineri participanti care au spus in cuvinte sincere ce simteam cred ca toti despre Intâlnirile Europene organizate de Taizé: Un tanar din Bucuresti reflectand asupra experientei pe care a avut-o privind cum tinerii din Poznan s-au implicat in organizarea aceastei intalniri, a mentionat faptul ca tinerii in general ar trebui sa invete ce inseamna voluntariatul, ce inseamna sa iti oferi serviciile fara sa soliciti nimic in schimb, sa faci diferte lucruri dezinteresat. De asemenea a mai spus ca trebuie sa invatam sa gasim singuri solutii la problemele pe care le intampinam, la incercarile la care suntem supusi, fara sa asteptam ca cineva sa ne dea solutia. Ar mai fi necesar sa ne schimbam mentalitatea, modul in care privim lucrurile. Nimeni nu spune ca este lucru usor, dar cu siguranta merita incercat. De noi depinde asadar cum va arata Romania si lumea in zece ani, nu?
O minunata surpriza a fost atunci cand Consulul Onorific al Romaniei la Poznan s-a prezentat. Traieste in Poznan de 30 de ani. Exista acolo, in aceasta regiune si o mica comunitate de romani pe care a reusit sa ii aduca impreuna. A fost foarte incantata sa vada un asa mare grup de crestini din Romania aratandu-si credinta lor in Dumnezeu laolalta cu alti tineri din Europa.
Curand, un nou an de intalniri va porni in Taize. Speram sa va vedem pe multi dintre voi aici, sau in Romania in anul care vine, sau in Olanda pentru Intalnirea Europeana din iarna viitoare, la finele anului 2010. Va pastram pe toti in rugaciunile noastre, increzatori ca Dumnezeu are grija de noi toti. In aceste vremuri de greutate stim ca el ne pregateste, ne intareste in felul sau tainic pe care nu il percepem, pe care nu il vedem, care nu este evident: “Chiar de voi umbla prin mijlocul umbrei mortii, nu ma voi teme de rele, ca Tu cu mine esti ..." Ps. 22
Asteptand sa va vad pe cat mai multi dintre voi in lunile care urmeaza,
al vostru intru Hristos,
Fratele James, Fratele Kilian si intreaga Comunitate din Taize.
Taizé Communauté
71250 TAIZE
Franta "
vineri, februarie 05, 2010
Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii
La acest seminar au fost prezenţi:IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti,PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi,PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, Mons. Ugo Ughi (vice-asistent general al Acţiunii Catolice Italiene şi director spiritual al Seminarului Pontifical Lombard din Roma) şi pr. Antonio Mastantuono (asistent spiritual al Mişcării de Implicare Educativă a Acţiunii Catolice, profesor la Universitatea Pontificală din Lateran), preoţi şi laici implicaţi în viaţa Bisericii, membri ai echipelor naţionale ale Acţiunii Catolice (sectorul copii,sectorul tineri şi sectorul adulţi).
Ar fi trebuit sa participe şi Excelenţa sa Mons. Agostino Superbo, arhiepiscop de Potenza, vicepreşedinte al Conferinţei Episcopilor din Italia (asistent spiritual în anii anteriori al Acţiunii Catolice din Italia şi asistent ecleziastic al Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice), dar zborul spre Bucureşti a fost anulat în ultima clipă.
A fost dezbătut materialul Mons. Agostino Superbo, cu tema Preoţi şi laici, coresponsabili în misiunea Bisericii.Mons. Ugo Ughi şi şi pr. Antonio Mastantuono au vorbit despre Colaborarea păstori – laici, o bogăţie pentru vocaţia sacerdotală. Episcopii catolici din România, au participat la masa rotundă cu tema Vocaţia laicilor în Biserică şi societate.
Acest seminar este adresat asistenţilor spirituali ai Acţiunii Catolice din diecezele şi eparhiile unde aceasta este prezentă, cu intenţia de a fi o ocazie de aprofundare a temei coresponsabilităţii preoţilor şi laicilor în misiunea Bisericii.
Reprezentanţii noştri la aceste activităţi au fost Codruţ Morariu din partea ASTRU şi Alexandra Belciug din partea AGRU.
joi, februarie 04, 2010
Ecori din mass media
Despre derularea momentelor prilejuite de sfinţirea bisericii noastre, am regăsit mai multe articole , pe care le puteţi lectura accesând adresele de mai jos :
articol publicat pe siteul Catholica
articol găzduit de siteul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco Catolică
articol Cuvantul liber