luni, aprilie 28, 2008

Hristos a înviat !




Cu voia lui Dumnezeu am ajuns să ne bucurăm împreună,şi în acest an, de Învierea Domnului.




Aceste zile să fie şi pentru noi prilejul renaşterii sufleteşti, tot aşa cum pentru natură aceste zile reprezintă revenirea la viaţă.



Lumina Învierii să ne călăuzească paşii pe drumurile vieţii, şi să menţină aprinsă iubirea creştină.



Să ne ajute Dumnezeu să petrecem,în această frumoasă familie, cât mai multe asemenea clipe şi în zilele ce vor veni.

Niciun comentariu: